Trei jurnalişti ai televiziunii libaneze Al-Manar, ucişi în Siria

Trei jurnalişti care lucrau pentru televiziunea libaneză Al-Manar au fost ucişi luni în oraşul creştin istoric Maaloula, preşedintele Libanului, Michel Sleiman, condamnând ''atacul laş'' al teroriştilor împotriva reprezentanţilor presei, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Romania TV
15 apr. 2014, 08:48
Trei jurnalişti ai televiziunii libaneze Al-Manar, ucişi în Siria

Potrivit Al-Manar, alţi doi membri ai echipei sale au fost răniţi, dar ei se află stare stabilă.

Într-un comunicat, televiziunea libaneză i-a acuzat pe teroriştii din Siria că i-au ucis pe reporterul Hamza Haj Hassan, cameramanul Mohamad Mantash şi tehnicianul Halim Allaw, care se aflau toţi în Maaloula pentru a transmite despre luptele dintre forţele guvernamentale siriene, sprijinite de combatanţi ai mişcării şiite Hezbollah, şi insurgenţi, în majoritate jihadişti care preluaseră controlul oraşului în decembrie 2013.

”Echipa de jurnalişti a fost ucisă după ce-a ajuns sub tirurile de arme ale teroriştilor la periferia Maaloula în timpul transmisiunilor sale despre preluarea controlului oraşului de către armata siriană”, se afirmă în comunicat.

Preşedintele libanez a condamnat uciderea jurnaliştilor, scriind pe Twitter: ”Asasinarea jurnaliştilor este un atac laş”.

Televiziunea a difuzat imagini cu maşina ciuruită de gloanţe a jurnaliştilor cu care ei circulau în momentul în care au fost atacaţi.

Asasinarea jurnaliştilor a survenit la scurt timp după ce armata guvernamentală siriană, sprijinită de combatanţi ai mişcării şiite libaneze Hezbollah, a recucerit oraşul creştin Maaloula.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Prima iubire a lui Tzancă Uraganu, Lambada, se tunează! Vrea să îi ia fața Alinei Marymar
Fanatik.ro
Sabin Ilie, dezvăluiri incendiare despre încă un blat din fotbalul românesc: “Cădeau din picioare pe teren! După meci numărau miile de euro”. Exclusiv
Capital.ro
A murit un nume imens al României. A fost o legendă. Mentor pentru generații întregi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Playtech.ro
Plimbarea câinilor pe spațiul verde din jurul blocului. Este legal să faci asta?
Adevarul
Bulgării uriași de aur din Apuseni, irezistibili pentru mineri. Femeia care a ascuns aproape un kilogram de aur în corp
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur l-a dat în judecată pe primarul Capitalei și îl atacă fără milă: ”Pentru ce să plătim taxe? Lasă-mă cu corectul de Ciucu, ești nebun la cap?!”
MediaFlux
Bobonete joacă cel mai important rol al vieții, rolul de fiu. Gest emoționant față de tatăl său care se deplasează în cadru FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj