Trei morţi şi doi răniţi într-un atac armat la Universitatea din Virginia

Trei persoane au fost împuşcate mortal şi două au fost rănite la Universitatea din Virginia, iar un student, principalul suspect, a fost arestat de poliţie după o căutare de mai multe ore, timp în care studenţii şi profesorii au fost sub consemn să nu iasă din clădiri, relatează CNN.
Filip Stan
14 nov. 2022, 22:40
Trei morţi şi doi răniţi într-un atac armat la Universitatea din Virginia
UPDATE:

Suspectul, Christopher Darnell Jones Jr., se confruntă cu trei acuzaţii de crimă de gradul doi şi trei acuzaţii de utilizare a unui pistol în timpul comiterii unei infracţiuni, a declarat şeful poliţiei din campus, Timothy Longo.

Căutarea suspectului, care a durat ore întregi, a luat sfârşit, iar autorităţile au ridicat ordinul de închidere a campusului, a anunţat oficialul.

Jones a fost arestat fără incidente în jurul orei locale 11.00 (18.00, ora României) la mai bine de 100 de km de Charlottesville. A fost tras pe dreapta de poliţie în timp ce conducea, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine pentru CNN, relatează News.ro.

Poliţia nu a oferit un motiv pentru atac.

Persoanele ucise sunt trei studenţi care erau jucători de fotbal, a declarat preşedintele universităţii, Jim Ryan.

Citeşte şi: Accident grav. Un autobuz s-a prăbuşit în prăpastie. La bord se aflau 18 copii

Ştirea iniţială:

Poliţia îl caută pe suspect cu echipaje la sol şi cu un elicopter. Presupusul atacator, care a fost identificat, se numeşte Christopher Darnell Jones Jr, este un fost jucător de fotbal, este înarmat şi periculos şi ar conduce un SUV de culoare neagră.

Incidentul de la Universitatea Virginia s-a petrecut duminică seara, în jurul orei locale 22.40 (luni, 5.40, ora României), când a fost raportat un schimb de focuri.

Deocamdată, oficialii universităţii nu au identificat victimele şi nici nu au precizat dacă acestea erau studenţi. Cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale.

Cursurile de luni au fost anulate, iar studenţii şi profesorii au fost sfătuiţi să stea la adăpost şi să nu iasă în campus.

Jones figurează pe site-ul universităţii ca jucător de fotbal în 2018, dar nu figurează că ar fi participat în competiţii.

Aproape 600 de atacuri armate în masă au avut loc în SUA în acest an, potrivit Gun Violence Archive.

Citeşte şi: Femeia care ar fi comis atentatul de la Istanbul este din Siria! Bomba detonată de ea în Piața Taksim a ucis șase oameni și a rănit alți 81

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT