Procesul lui Gigi Becali s-a terminat. Procurorii au cerut UN AN ÎN PLUS de închisoare

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare, joi, în cazul cererii de contopire a pedepselor primite de Gigi Becali, urmând să stabilească dacă dispune suspendarea executării, cum cer avocaţii acestuia, sau aplicarea unui spor de un an de închisoare, cum solicită DNA.
Romania TV
27 iun. 2013, 06:15
Procesul lui Gigi Becali s-a terminat. Procurorii au cerut UN AN ÎN PLUS de închisoare

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat joi, la Tribunalul Bucureşti (TB), că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional, astfel că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de un an.

Reprezentantul DNA i-a explicat judecătorului Marin Marino Constantin că finanţatorul Stelei a săvârşit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de închisoare. El a mai arătat că, potrivit normelor legale în vigoare, Becali poate fi eliberat după ce execută două treimi din pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare, şi a subliniat că, în opinia sa, această pedeapsă este mică în raport cu numărul şi gravitatea faptelor comise.

Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.

La rândul lor, avocaţii finanţatorului Stelei au spus că nu ar exista temei legal în baza căruia, la momentul contopirii, să se facă aplicarea unui spor de pedeapsă, aşa cum solicită procurorul DNA.

Totodată, avocaţii au arătat că există temei legal pentru ca, după decontopire, reindividualizare şi recontopirea pedepselor, judecătorul să stabilească suspendarea executării pedepsei datorită profilului socio-moral al clientului lor, dar şi naturii pedepsei, aceasta fiind una mică, aflată sub minimum special prevăzut de legea penală.

Apărătorii lui Becali au mai susţinut, în acest context, că judecătorul de caz ar putea dispune suspendarea executării pedepsei, dar au cerut totodată magistratului ca, în cazul în care nu hotărăşte în acest sens, să menţină în vigoarea pedeapsa existentă de trei ani de închisoare cu executare, fără a o majora.

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pe această cerere şi urmează să stabilească în ce fel va executa Gigi Becali condamnările definitive din dosarele sechestrării de persoane, schimbului de terenuri cu MApN şi „Valiza”.

La judecarea cererii de contopire a pedepselor au fost prezenţi şi managerul general al Stelei, Mihai Stoica, antrenorul echipei, Laurenţiu Reghecampf, şi soţia acestuia, Ana-Maria Prodan.

Dacă decizia magistraţilor va rămâne neschimbată, Gigi Becali ar urma să execute patru ani de închisoare, în loc de trei ani. Latifundiarul este acuzat că ar fi comis şapte infracţiuni cumulate din dosarul „Valiza”, cazul sechestrării hoţilor maşinii sale şi cazul schimbului de terenuri cu MApN.

Instanţa a decis, la termenul din 19 iunie, depunerea la dosar a fişei de cazier judiciar a lui Becali, copii după mandatele de executare a pedepselor şi copii după minutele semnate de magistraţii completului de cinci judecători care au decis condamnarea omului de afaceri.

George Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi în dosarul „Valiza” şi la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul sechestrării de persoane, suspendarea transformându-se în executare în urma condamnărilor din celelalte două dosare.

Pe 7 iunie a fost depusă cererea de contopire a pedepselor primite în cele trei dosare în care Becali a fost condamnat.

Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul ‘Valiza’.

De asemenea, el a fost condamnat, pe 20 mai, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

George Becali a mai primit, în luna februarie, trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane, însă instanţa supremă a anulat suspendarea, astfel încât condamnarea s-a transformat în trei ani de închisoare cu executare.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT