La granița dintre viață și moarte. Dezvăluirile cutremurătoare ale victimelor cardiologului Dan Tesloianu: „Aproape moartă. Complicaţiile mi-au distrus viaţa”

Dezvăluirile victimelor cardiologului Dan Tesloianu au ajuns la Ministerul Sănătății. El și medicii din spitalul Sfântul Spiridon din Iași montau pacienților stimulatoare cardiace de la cadavre, iar sute de victime s-au luptat să supraviețuiască.
Alina Costache
20 feb. 2023, 11:49
La granița dintre viață și moarte. Dezvăluirile cutremurătoare ale victimelor cardiologului Dan Tesloianu:

Scandalul – monstru din Spitalul Sfântul Spiridon Iași, iscat de cardiologul Dan Tesloianu, a luat amploare în momentul în care dezvăluirile cutremurătoare ale pacienților au ieșit la iveală.

Victimele au povestit cum au fost, pur și simplu, aruncați pe masa de operație fără prea multe explicații, cum li s-au montat aparate care nu au funcționat niciodată sau cum au pierdut oameni dragi la nici două luni de la intervenții.

Viețile victimelor doctorului Dan Tesloianu s-au transformat în adevărate coșmaruri

O femeie nu se mai poate odihni de când a aflat în mâinile cui și-a pus viața. Imediat cum a ajuns în cabinetul doctorului, viața i s-a schimbat radical.

„S-a întâmplat totul foarte repede, de pe o zi pe alta. M-am trezit pe masa de operație. Din trei fire care trebuiau montate, doi au reușit să-i implanteze, iar pe al treilea nu. Ultimul fir pe care trebuia să mi-l monteze, din discuțiile pe care le auzeam între ei, era prea scurt şi nu ajungea să fie conectat cu partea corpului unde trebuia să fie introdus. Acel fir era prea scurt pentru că a mai fost folosit o dată şi a fost tăiat”, a dezvăluit femeia.

Aparatul montat de cardiolog nu a funcționat niciodată și i-a transformat viața femeii într-un coșmar. „Am făcut pericardită şi pleurizie. Aproape moartă. Acel dispozitiv n-a funcționat niciodată. Nu funcționează nici acum. Dar complicațiile mi-au distrus viața”, a relatat pacienta.

Citește și Președintele Colegiului Medicilor București, declarații despre cazul cardiologului care replanta stimulatoare prelevate de la cadavre: „Este inadmisibil. Aceste cazuri nu trebuie să existe”

Doi dintre cei 238 de pacienți care au primit stimulatoare de la cadavre au murit. O fiică revoltată își plânge părintele care a rezistat doar două luni cu operația efectuată de cardiologul Dan Tesloianu.

„A intrat în intervenție știind că i se va monta un aparat mai performant. Ceva cu trei sonde. În timpul operației, mi-a povestit tata că şi-au dat seama că, în timp ce îl operau efectiv, că o a treia sondă care trebuia montată nu se potrivea aparatului respectiv şi au decis să schimbe aparatul cu totul”, a spus fiica pacientului.

Pacientul a suferit stop cardiac, urmat de cinci zile de comă, apoi s-a stins din viață. Familia a solicitat necropsia, însă medicii au încercat să-i facă să se răzgândească. Rudele au insistat și au dat spitalul în judecată. La trei zile distanță, atât directorul, cât și managerul spitalului Sfântul Spiridon din Iași sunt de negăsit.

Reacția Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății a răspuns printr-un comunicat de presă sec, la cele mai importante întrebări legate de acest subiect sensibil: „În urma verificărilor efectuate la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași s-a constatat că dispozitivele medicale implantabile aveau înscris în mod clar în instrucțiunile de utilizare și pe ambalaj indicația producătorilor că sunt de unică folosință și nu se reutilizează / resterilizează”.

Scandalul a fost continuat de către președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București. Acesta a spus că generalizările sunt periculoase, iar cazul cardiologului Tesloianu ar trebui tratat ca o excepție nefericită.

„Aceste cazuri NU trebuie să existe. Iar dacă există medici cu astfel de practici, aceștia trebuie să răspundă în fața legii și, cu siguranță, la nivel moral ei nu trebuie să reprezinte profesia medicală, pe mine și cu siguranță pe majoritatea medicilor corecți din această țară NU îi reprezintă”, a declarat președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Pionii principali în schema medicului Tesloianu

După spusele cardiologului Tesloianu, rezidenții ar fi fost pionii principali în schema morbidă de îmbogățire a doctorului Tesloianu. Aceștia nu aveau drept de liberă practică, însă erau puși să facă implanturile și tot ei ar fi extras și aparatele de la morga, din cadavre.

Citește și Șoc în dosarul medicilor care refoloseau dispozitivele cardiace de la cadavre! Ce avere au reușit să adune

„Echipa mea actuală este formată din rezidenţi. Foşti rezidenţi care au crescut, am văzut ce pot şi am văzut că merită să rămână”, a mărturisit Dan Tesloianu.

Martorul-cheie în dosar este un asistent de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, folosit pe post de cărăuș, care ar fi fost trimis de mai multe ori la Brașov să preia dispozitive folosite de la medicul militar suspect și el în dosar.

Cardiologul Dan Tesloianu a păstrat tăcerea în fața instanței și l-a lăsat pe avocat să-și facă treaba. „Nimeni nu precizează că s-au salvat şi vieţi”, a contestat avocatul lui Dan Tesloianu, Marius Todeanca.

Aproape șase mii de pacienți primesc anual stimulatoare cardiace la nivel național, iar costul este între 3000 şi 10.000 de lei.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, contract bombă la Frosinone! Ce scrie, de fapt, în acte: 5 milioane de euro, apoi jucătorul revine la FCSB!
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte