Tronsonul Eroilor-Drumul Taberei al magistralei 5 de metrou, finanţat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de 409,5 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru extinderea liniei de metrou 5 în Bucureşti.
Romania TV
12 iun. 2014, 19:03

Acest proiect vizează construirea a 6.7 km de linie nouă de metrou cu 10 staţii şi a unui depou între Drumul Taberei şi staţia de metrou Eroilor, existentă în prezent, principalii beneficiari ai proiectului fiind 335.000 de locuitori din Drumul Taberei, potrivit unor informaţii transmise de Comisia Europeană.

Totodată, Comisia estimează că vor fi create în jur de 3.000 de locuri de muncă în timpul lucrărilor şi 246 de locuri de muncă după finalizarea proiectului, scrie Agerpres.

Potrivit comisarului pentru politica regională, Johannes Hahn, acest proiect este un bun exemplu al modului în care fondurile regionale ale UE pot ajuta România să se întoarcă pe calea creşterii.

"Acest proiect va contribui la îmbunătăţirea mobilităţii cetăţenilor noştri, care vor călători în condiţii de siguranţă, ecologice, şi la a face Bucureştiul o capitală mai atractivă pentru investitori", a subliniat comisarul european.

Investiţia pentru extinderea metroului bucureştean vine prin programul politicii regionale a UE Transport în cadrul axei prioritare 'Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în vederea unui sistem naţional durabil de transport'. FEDR va finanţa 409,5 de euro, dintr-un total de 481,7 milioane de euro.

Proiectul este apreciat de Comisia Europeană ca fiind un 'proiect major', în care investiţiile totale (TVA inclus) sunt de peste 50 de milioane de euro. Alte proiecte sunt aprobate la nivel naţional sau regional. Decizia de co-finanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013. României i-au fost alocate aproximativ 20 miliarde de euro în totalul finanţării politicii de coeziune pentru 2007-2013. Pentru perioada 2014-2020, României i-a fost alocată suma de 22,9 miliarde de euro (preţuri curente).

Acest proiect vizează construirea a 6.7 km de linie nouă de metrou cu 10 staţii şi a unui depou între Drumul Taberei şi staţia de metrou Eroilor, existentă în prezent, principalii beneficiari ai proiectului fiind 335.000 de locuitori din Drumul Taberei, potrivit unor informaţii transmise de Comisia Europeană.

Totodată, Comisia estimează că vor fi create în jur de 3.000 de locuri de muncă în timpul lucrărilor şi 246 de locuri de muncă după finalizarea proiectului, scrie Agerpres.

Potrivit comisarului pentru politica regională, Johannes Hahn, acest proiect este un bun exemplu al modului în care fondurile regionale ale UE pot ajuta România să se întoarcă pe calea creşterii.

„Acest proiect va contribui la îmbunătăţirea mobilităţii cetăţenilor noştri, care vor călători în condiţii de siguranţă, ecologice, şi la a face Bucureştiul o capitală mai atractivă pentru investitori”, a subliniat comisarul european.

Investiţia pentru extinderea metroului bucureştean vine prin programul politicii regionale a UE Transport în cadrul axei prioritare ‘Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în vederea unui sistem naţional durabil de transport’. FEDR va finanţa 409,5 de euro, dintr-un total de 481,7 milioane de euro.

Proiectul este apreciat de Comisia Europeană ca fiind un ‘proiect major’, în care investiţiile totale (TVA inclus) sunt de peste 50 de milioane de euro. Alte proiecte sunt aprobate la nivel naţional sau regional. Decizia de co-finanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013. României i-au fost alocate aproximativ 20 miliarde de euro în totalul finanţării politicii de coeziune pentru 2007-2013. Pentru perioada 2014-2020, României i-a fost alocată suma de 22,9 miliarde de euro (preţuri curente).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România