Trupele RUSE au început să se RETRAGĂ de la graniţa cu Ucraina

Autorităţile ucrainene au constatat luni începerea retragerii trupelor ruse de la frontieră, în urma ordinului dat de preşedintele rus Vladimir Putin cu scopul de a crea condiţii cât mai bune pentru reuniunea pe care o va avea vineri cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
Filip Stan
13 oct. 2014, 18:43
Trupele RUSE au început să se RETRAGĂ de la graniţa cu Ucraina

Ucraina confirmă că trupele ruse au început să se retragă de la graniţă

‘Au fost reperate mişcări de retragere a trupelor desfăşurate pe teritoriul rus aproape de graniţa cu Ucraina’, a declarat Andrei Lîsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională şi de apărare al Ucrainei. ‘Retragerea unităţilor militare, în special a celor de blindate şi aviaţie, este un proces pozitiv ce va contribui la diminuarea tensiunii în regiune’, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Totuşi, continuă incursiunile ‘mercenarilor’ instruiţi în Rusia şi care pătrund pe teritoriul ucrainean prin sectoarele de frontieră ce nu se află sub controlul trupelor ucrainene, a ţinut să precizeze oficialul ucrainean, dar el a admis că aceste incursiuni ‘nu sunt atât de masive cum erau’ înaintea semnării armistiţiului de pe 5 septembrie.

Citeşte şi Putin a ordonat retragerea trupelor ruseşti de la graniţa cu Ucraina

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat sâmbătă retragerea în cazărmi a unităţilor militare trimise în timpul verii să efectueze manevre în regiunea Rostov, situată în vecinătatea provinciilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk. Potrivit Kremlinului, acest ordin vizează 17.600 de soldaţi.

Ucraina a avertizat mereu că astfel de aplicaţii ale trupelor ruse în apropierea frontierei sale fac parte din strategia de intimidare practicată de Moscova şi constituie în plus o acoperire pentru furnizarea de armament şi combatanţi insurgenţilor proruşi din Doneţk şi Lugansk.

Potrivit unor surse oficiale de la Moscova, citate de cotidianul Kommersant, decizia de retragere a acestor trupe este motivată politic şi răspunde interesului Kremlinului de a pregăti terenul pentru întâlnirea Putin – Poroşenko, programată pentru vineri la Milano.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT