Tudorel Toader îi răspunde lui Augustin Zegrean: Augustin Lazăr nu poate ataca procedura de revocare în instanţă

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, îi răspunde fostului preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, care a susţinut că Augustin Lazăr poate ataca în instanță revocarea. Instanţa de contencios nu poate cerceta raportul de drept constituţional dintre Ministerul Justiţiei şi preşedinte, a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Romania TV
26 oct. 2018, 08:47
Tudorel Toader îi răspunde lui Augustin Zegrean: Augustin Lazăr nu poate ataca procedura de revocare în instanţă

Tudorel Toader subliniază că instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a interpreta şi aplica normele constituționale. Ministrul Justiţiei a făcut precizările, după ce Augustin Zegrean a declarat că procurorul general Augustin Lazăr poate cere în justiţie anularea deciziei de revocare, ar fi pentru prima dată când un astfel de act al ministrul Justiţiei este atacat în instanţă, şi ar fi interesant de văzut soluţia.

Necesarele distincții dintre contenciosul constituțional și contenciosul administrativ !

DECIZIA CCR nr. 358 din 30 mai 2018,
asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.473 din 7 iunie 2018

-extras-
71. Instanţa de contencios administrativ nu poate cerceta raportul de drept constituţional dintre ministrul justiţiei şi Preşedintele României din moment ce, între cele două autorităţi, în problema dată, nu se stabilesc raporturi de drept administrativ, ci de drept constituţional.
Astfel, având în vedere întinderea competenţei sale funcţionale şi materiale, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a interpreta şi aplica normele constituţionale şi, prin urmare, de a soluţiona raporturi pure de drept constituţional, respectiv situaţii în care sunt incidente numai norme constituţionale.
Instanţa de contencios administrativ are competenţa de a verifica numai conformitatea actului administrativ cu legea, şi nu cu Constituţia; astfel, acestea efectuează un control de legalitate stricto sensu, şi nu de constituţionalitate.

Citeşte şi:  Zegrean: Soarta procurorului general, decisă de Toader de când a apărut decizia CCR în cazul Kovesi

73. ….
Prin urmare, cele două autorităţi vor aplica decizia Curţii Constituţionale, iar controlul aplicării şi respectării deciziei de către acestea nu va reveni instanţei de contencios administrativ, ci tot celei constituţionale.
Astfel, instanţa de contencios administrativ va reţine numai competenţa de control stricto sensu a legalităţii decretului/refuzului emiterii acestuia, respectiv: emitent, temei de drept, existenţa propunerii ministrului justiţiei de revocare a procurorului din funcţia de conducere şi a comunicării acesteia în vederea emiterii avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, semnătura şi, după caz, publicarea în Monitorul Oficial al României, în timp ce instanţa constituţională are competenţa de a soluţiona conflictele de competenţă dintre cele două autorităţi rezultate ca urmare a unor interpretări diferite date de către acestea a textelor constituţionale incidente, precum în cazul de faţă.

74. Prin urmare, astfel fiind stabilită competenţa instanţei constituţionale, rezultă că numai aceasta are competenţa de a soluţiona raporturi pure de drept constituţional şi, în consecinţă, de a decide cu privire la întinderea atribuţiilor constituţionale ale celor două autorităţi publice de rang constituţional; de aceea, în această ecuaţie, competenţa instanţelor de contencios administrativ este exclusă. În aceste condiţii, sancţiunea greşitei aprecieri a întinderii competenţei, prevăzute de Constituţie, a unei autorităţi publice de rang constituţional, obiectivizată în acte/fapte concrete, ce se subsumează unui raport de drept constituţional, este, în mod firesc, una de drept constituţional, distinctă de cea administrativă, respectiv constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională de către Curtea Constituţională, cu consecinţa revenirii la starea de constituţionalitate.

77. Astfel, având în vedere raporturile constituţionale anterior relevate, Curtea constată că situaţia litigioasă dintre cele două autorităţi publice, de rang constituţional, poate fi soluţionată numai în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie”, precizează Tudorel Toader.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet