SUMMIT UE-TURCIA. ACORD pe tema crizei imigranţilor şi a negocierilor de aderare

Liderii europeni și Turcia au ajuns duminică la un acord asupra unui fond în valoare de trei miliarde de euro pentru a ajuta Turcia să îi primească pe refugiații sirieni, a făcut cunoscut președintele Consiliului European, Donald Tusk, la încheierea unui summit desfășurat la Bruxelles.
Romania TV
29 nov. 2015, 21:57
SUMMIT UE-TURCIA. ACORD pe tema crizei imigranţilor şi a negocierilor de aderare

UE şi Turcia au decis să activeze „un plan comun de acțiune” pentru a stăvili afluxul de refugiați și „a dinamiza din nou” negocierile în vederea aderării Turciei la Uniunea Europeană, au declarat lideri ai Uniunii și premierul turc, Ahmet Davutoglu, în cursul unei conferințe de presă.

„Vom majora ajutorul pe care îl acordăm refugiaților sirieni din Turcia prin intermediul unui fond nou în valoare de trei miliarde de euro”, a explicat Donald Tusk, organizatorul acestui summit inedit între Turcia și cei 28 de șefi de stat sau de guvern europeni.

„Vom controla foarte precis utilizarea celor trei miliarde de euro”, a promis, pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Planul comun de acțiune „activat” cu Turcia „pune în aplicare un plan clar pentru restabilirea rapidă a ordinii la granița noastră”, și-a exprimat mulțumirea Donald Tusk, dând asigurări în același timp că UE „nu așteaptă din partea nimănui să îi păzească frontierele” în locul său.

În schimb, „procesul de aderare (a Turciei) trebuie să fie dinamizat din nou”, a adăugat el, confirmând că va fi deschis capitolul 17 al negocierilor de aderare (politici economice și monetare).

Acest summit „nu ne va face să uităm divergențele care există în continuare cu Turcia privind drepturile omului sau libertatea presei, însă vom reveni la acestea”, a atras atenția Jean-Claude Juncker.

La rândul său, premierul turc, Ahmet Davutoglu, a salutat „o zi istorică”. „Sunt bucuros să văd că toți colegii mei din Europa sunt de acord cu faptul că Turcia și UE au același destin”, a declarat el la finalul summitului.

Anterior se anunţase că, potrivit proiectului de acord, Turcia va ajuta Uniunea Europeană să gestioneze fluxul de migranți, care a pus sub semnul întrebării viitorul zonei Schengen, în schimbul unui ajutor financiar și a reluării discuțiilor privind aderarea țării la UE, potrivit unui proiect de concluzii ale summitului UE-Turcia, prevăzut pentru duminică după-amiază la Bruxelles, potrivit Reuters.

„Ambele părți își vor intensifica, așa cum s-a convenit și cu efect imediat, cooperarea activă asupra migranților care nu au nevoie de protecție internațională, împiedicând ajungerea acestora în Turcia și UE, asigurând aplicarea prevederilor acordului bilateral de readmisie și trimiterea înapoi în țările de origine a migranților care nu au nevoie de protecție internațională”, se arată în proiectul de concluzii consultat de Reuters.

În schimb, Turcia va primi trei miliarde de euro ajutor inițial pentru a putea face față numărului mare de refugiați aflați pe teritoriul său. Suma ar putea fi modificată ulterior în funcție de evoluția situației, se precizează în proiect.

Citeşte şi Comisia Europeană recunoaşte că refugiaţii nu pot fi obligaţi să se stabilească într-o anumită ţară

Uniunea Europeană va deschide de asemenea în decembrie următorul capitol al negocierilor cu Turcia în discuțiile de aderare la UE începute în 2005 și va pregăti noi capitole pentru discuții în primele trei luni ale anului viitor.

UE intenționează de asemenea să ridice în octombrie 2016 obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE dacă Ankara îndeplinește anumite criterii prevăzute în foaia de parcurs convenită, se arată în proiect, care ar putea fi însă modificat după discuțiile ce vor începe la 15:00 GMT la Bruxelles.

Premierul Turciei: E o zi ISTORICĂ

‘Astăzi este o zi istorică în procesul de aderare la UE’, a declarat premierul turc Ahmet Davutoglu.

‘Cu liderii UE vom împărtăși astăzi destinul continentului nostru, provocările globale ale crizei economice precum și provocările regionale geopolitice din fața noastră, între care probleme legate de migrație’, a precizat Davutoglu. ‘Sunt recunoscător tuturor liderilor europeni pentru acest nou început’, a subliniat premierul turc.

Turcia va ajuta Uniunea Europeană să gestioneze fluxul de migranți, care a pus sub semnul întrebării viitorul zonei Schengen, în schimbul unui ajutor financiar și a reluării discuțiilor privind aderarea țării la UE, potrivit unui proiect de concluzii ale summitului UE-Turcia, prevăzut pentru duminică după-amiază la Bruxelles, menționează Reuters.

„Ambele părți își vor intensifica, așa cum s-a convenit și cu efect imediat, cooperarea activă asupra migranților care nu au nevoie de protecție internațională, împiedicând ajungerea acestora în Turcia și UE, asigurând aplicarea prevederilor acordului bilateral de readmisie și trimiterea înapoi în țările de origine a migranților care nu au nevoie de protecție internațională”, se arată în proiectul de concluzii.

În schimb, Turcia va primi trei miliarde de euro ajutor inițial pentru a putea face față numărului mare de refugiați aflați pe teritoriul său. Suma ar putea fi modificată ulterior în funcție de evoluția situației, se precizează în proiect.

Uniunea Europeană va deschide de asemenea în decembrie următorul capitol al negocierilor cu Turcia în discuțiile de aderare la UE începute în 2005 și va pregăti noi capitole pentru discuții în primele trei luni ale anului viitor.

La summitul UE-Turcia de la Bruxelles a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România