Turcia „nu are niciun interes” să se implice într-un război cu Siria, susţine un oficial turc

Turcia a ripostat la incidentul de miercuri dar "nu are niciun interes" în a se implica într-un război cu Siria, a declarat joi consilierul pentru politică externă al premierului turc, într-un mesaj postat pe Twitter, relatează CNN.
Romania TV
04 oct. 2012, 11:38
Turcia

„Turcia a ripostat la incidentul de ieri (miercuri) fără să declare război Siriei. Iniţiativele politice, diplomatice vor continua”, a scris, joi, pe Twitter, Ibrahim Kalin, consilierul pe probleme de politică externă al premierului Recep Tayyip Erdogan.

„Turcia nu are niciun interes în a avea un război cu Siria. Dar Turcia este capabilă să îşi protejeze graniţele şi va riposta dacă va fi necesar”, a adăugat el.

O rezoluţie prezentată Parlamentului cere ca Guvernul să primească autorizaţia de a trimite trupe „în ţări străine, urmând ca administraţia să stabilească unde, scopul, numărul şi momentul unei astfel de detaşări”.

Rezoluţia se referă la o serie de acte agresive împotriva Turciei şi Siriei începând cu 20 septembrie, când trei civili turci au fost răniţi în luptele dintre rebeli şi forţele guvernamentale, la graniţa cu Turcia.

„Aceasta nu ar trebui văzută ca o rezoluţie de război”, a declarat Omer Celik, din cadrul partidului de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare. „Aceasta este o rezoluţie care protejează securitatea naţională şi suveranitatea Turciei”, a adăugat el.

Turcia a jucat un rol-cheie cerând o tranziţie de putere în Siria, găzduind diplomaţi internaţionali şi întâlniri ad-hoc ale Prietenilor Siriei, un grup format după ce Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să adopte măsuri concrete. Siria, în schimb, acuză Turcia că înarmează şi sponsorizează rebelii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT