TVR readuce show-ul „Big Brother” în România. Doar vedetele vor participa la emisiune

S-a dat startul pentru negocierea organizării show-ului „Big Brother” la TVR. Numai vedetele ar uma să participe la emisiune.
Alina Costache
25 apr. 2023, 09:25
TVR readuce show-ul „Big Brother” în România. Doar vedetele vor participa la emisiune
„Big Brother” revine la TVR

Comitetul Director al postului public de televiziune începe negocierile pentru organizarea reality show-ului „Big Brother”. Formatul a fost difuzat pentru prima dată în România în 2003, la Prima TV, potrivit libertatea.ro.

TVR ar urma să organizeze și să găsduiască una dintre cele mai de succes emisiuni de la noi. „Big Brother” a fost creat inițial de compania Endemol din Olanda, în prezent Banjay. Prima TV a difuzat două sezoane, primul în 2003, iar al doilea în 2004.

Ce se întâmplă la „Big Brother”

Pe parcursul filmărilor, un grup de persoane trebuie să trăiască într-o casă izolată, fără televizoare, internet, ziare sau ceasuri. Totul este înregistrat 24 din 24 de ore, cu camere la vedere, dar și camere ascunse în toate încăperile casei. Concurenții au misiuni de îndeplinit zilnic, iar dacă reușesc primesc diferite avantaje.

Citește și: Cu mama în Consiliul de Administrație al SRTv, Sebastian Felix Țopescu primește o emisiune la TVR. Ce buget va avea emisiunea

La finalul săptămânii, toți concurenții propun două persoane spre eliminare, iar cea care primește cele mai puține voturi din partea publicului pleacă acasă. În celelalte sezoane, casa a fost cosntruită în incinta Sema Parc, din București.

Până acum, la „Big Brother” România au participat numai oameni obișnuiți, dar TVR ar dori o diție eveniment la care să participe numai vedete.

„Se dorește relansarea show-ului într-o formulă complet reînnoită, ce are la bază o nouă viziune a formatului prin care se pune accentul pe valoarea umană a fiecărui concurent”, se arată în „Expunerea de motive”, document aflat pe masa Coniliului Director al Societății Române de Televiziune.

„Pot decurge teme importante ale societății noastre. Solidaritatea feminină, integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, discriminări rasiale, problema singurătății și fenomenul însingurării, importanța relațiilor dintre copii și părinți și traumele care pot avea loc pe parcursul copilăriei precum și efectele acestora pe termen lung”, spun semnatarii noului format.

Se precizează și faptul că „în grila SRTv nu există un program complex de reality show cu elemente de divertisment care să corespundă misiunii asumate de SRTv că «trebuie să reprezinte principala sursă de informație, educație și divertisment a românilor»” și că „preocuparea pentru creșterea interesului telespectatorilor pentru programele SRTv și implicit creșterea audienței”.

Citește și: Dan Negru dezvăluie miza politicului în ceea ce priveşte televiziunea publică: „E una imobiliară. TVR va fi mutată într-un sediu mult mai mic şi se vor face restructurări”

Realizarea „Big Brother” nu a fost propusă de TVR, ci de compania Mediacast, la începutul lunii martie.

„Această operațiune de relansare a formatului se exprimă printr-un proces de rebranding care vine și cu scopul de a schimba percepția publicului vis-a-vis de acest show”, susțin reprezentanții Mediacast în „Scrisoarea de intenție” adresată TVR.

„Producția variantei VIP a reality-ului, axat în special pe factorul uman, emoțiile devenind protagoniste: de la poveștile de viață și (în cazul celebrităților) de succes al concurenților, până la confruntările care se vor naște din cauza izolării «forțate», totul este sub semnul unui adevărat carusel al emoțiilor, prin intermediul căruia se pot aduce în atenția publicului, subiecte și valori extrem de importante și cu adevărat compatibile cu Misiunea Publică a unei televiziuni de stat”, au adăugat aceștia.

Dacă vor fi obținute toate aprobările, iar TVR acceptă realizarea show-ului, atunci totul va debuta în luna septembrie și va dura până în decembrie 2023.

Emisiunea va conține 31 de gale live, în prime-time, de două ori pe săptămână, cu o durată de 200 de minute fiecare. Vor exista 105 episoade cu difuzare zilnică și o durată de 22 de minute fiecare.

Pentru începerea negocierilor Mediacast, Televiziunea Română a format o comisie din care fac parte:

  • Diana Pascal (coordonator cu atribuții de Director Direcţia Programe);
  • Marius Portik (departament Marketing și Comunicare);
  • Laurenţiu Oprea (coordonator cu atribuții de Şef Serviciul Drepturi Autor);
  • Nicolae Cozma (producător);
  • un reprezentant din departamentul Juridic;
  • un reprezentant din departamentului Economic;
  • un reprezentant din departamentul Comercial.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Cum se antrenează Emil Rengle și Alejandro pentru Eurovision 2026: ”Vrea să mă trezească noaptea să repetăm”
Fanatik.ro
Despărțire șoc în sportul mondial. Marea campioană divorțează
Capital.ro
Șansă pentru Călin Georgescu. Cu cine ar putea face alianță: Și-a dat seama că trebuie să construiască un partid
Playtech.ro
Ce se întâmplă legal dacă un angajat moare în timpul serviciului. Ce prevede Codul Muncii
Adevarul
Noi detalii despre tânărul împușcat mortal de Secret Service după ce a pătruns pe proprietatea lui Trump de la Mar-a-Lago. „Nu ar fi rănit nici măcar o furnică”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
DOAMNE FEREȘTE, în ce hal au putut să moară! Marius și Daniel se întorceau spre casă atunci când mașina lor a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum l-a taxat pe Gigi Becali, după un nou derapaj la adresa arbitrei Demetrescu: ”Bagabonții n-au bun-simț, iar nebunii sunt nebuni”
MediaFlux
Alertă de vreme rea pentru mai multe județe. IGSU avertizează populația să își ia măsuri de siguranță
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat