Ucraina exclude negocieri cu Rusia fără medierea UE şi SUA

Primul ministru ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a exclus marţi orice negocieri bilaterale cu Rusia vecină fără medierea Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene.
Romania TV
27 mai 2014, 09:32
Ucraina exclude negocieri cu Rusia fără medierea UE şi SUA

„Poziţia guvernului este neschimbată. În condiţiile actuale, negocierile bilaterale cu Rusia, fără prezenţa SUA şi UE, nu sunt posibile”, a declarat Iaţeniuk, la şedinţa cabinetului de miniştri.

Ucraina: Preşedintele demis Viktor Ianukovici „va respecta” alegerea făcută de popor

„Cu ei (ruşii) numai să te aşezi la masa tratativelor în doi că vei fi cu siguranţă înşelat, iar apoi vor spune că lucrurile stau chiar aşa, cu o privire inteligentă şi încrezătoare”, a remarcat premierul ucrainean.

Noul preşedinte ales al Ucrainei, Petro Poroşenko, şi-a manifestat luni speranţa într-o întâlnire cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în prima jumătate a lunii iunie, dar a afirmat că autorităţile de la Kiev nu vor recunoaşte niciodată anexarea Crimeii la Rusia.

Alegeri în Ucraina: Poroşenko se angajează să urmeze calea integrării europene. Vrea alegeri parlamentare

Moscova, care nu a recunoscut legitimitatea puterii de la Kiev rezultată în urma înlăturării preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, declarase, în urmă cu o zi, prin vocea ministrului său de externe Serghei Lavrov, că este „dispusă la dialog” cu noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, dar fără mediatori, după cum a relatat agenţia de presă ucraineană Unian.

Rusia este „dispusă la dialog” cu Ucraina, dar fără medierea UE şi SUA. „Mă îndoiesc că pentru relaţiile cu Ucraina avem nevoie de nişte intermediari”, a spus Lavrov, care mai ceruse Kievului să oprească operaţiunea specială în sud-estul ţării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
Inteligența artificială ar putea avea efectul opus celui promis. Angajații care folosesc AI muncesc, de fapt, mai mult pe zi
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT