Ucraina face teste cu rachete în apropiere de Crimeea. Rusia se manifestă vehement

Ucraina intenţionează să efectueze teste cu rachete în apropierea fostei regiuni ucrainene Crimeea, anexată de Rusia din martie 2014, o situaţie care a atras reacţia vehementă a Moscovei.
Iulian Tudor
25 nov. 2016, 17:35
Ucraina face teste cu rachete în apropiere de Crimeea. Rusia se manifestă vehement

Ucraina a emis o notificare privind „riscuri în spaţiul aerian, în contextul unor teste cu rachete programate pe 1 şi 2 decembrie”, informează site-ul agenţiei Tass.

Testele ar urma să aibă loc în apropierea regiunii Crimeea, iar rachetele ar putea intra în spaţiul aerian al teritoriului rus. Kievul consideră Crimeea parte a teritoriului Ucrainei, deşi regiunea a fost anexată de Rusia în 2014, potrivit Mediafax.

Administraţia Petro Poroşenko a avertizat de mai multe ori că va face tot posibilul pentru recuperarea regiunii Crimeea. Statul Major al armatei ucrainene a refuzat să facă vreun comentariu privind exerciţiile militare contestate deja de Rusia. „Nu facem niciun comentariu. Toate problemele referitoare la teritoriile ocupate sunt în competenţa Ministerului de Externe”, a declarat Vladislav Selezniov, purtătorul de cuvânt al Statului Major ucrainean.

Citeşte şi Putin ameninţă Mapamondul: Frontierele Rusiei NU SE TERMINĂ NICĂIERI

Moscova a denunţat o „decizie unilaterală” a Administraţiei prooccidentale de la Kiev. „Prin încălcarea tuturor acordurilor internaţionale, Ucraina a luat decizia unilaterală de a efectua teste cu rachete în spaţiul aerian suveran al Rusiei”, a reacţionat Autoritatea rusă a aviaţiei civile (Rosaviatsiia). Potrivit Moscovei, „riscuri” ar putea apărea pe 1 şi 2 decembrie între orele 9.00-19.00, la altitudini frecventate de avioane civile, informează Mediafax.

În octombrie 2001, armata ucraineană a doborât din greşeală cu o rachetă S-200 un avion de pasageri care se afla deasupra Mării Negre. Avionul Tupolev Tu-154M, aparţinând companiei Sibir, circula din Tel Aviv spre Novosibirsk. Toate cele 78 de persoane aflate la bordul aeronavei au murit.

În iulie 2014, un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost lovit de o rachetă în timp ce zbura deasupra zonelor beligerante din estul Ucrainei, incident soldat cu 298 de morţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
El este expertul TV care nu mai vrea echipe din SuperLiga în Europa. A cerut UEFA să fim OUT. „Proști sunt dacă ne-or mai trimite”
Capital.ro
Schimbare neașteptată pentru cei care cumpără locuințe noi. Ce se întâmplă cu TVA-ul redus după termenul-limită
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Horoscop 7 august. O zi cu răsturnări de situație pentru toate zodiile. Cine primește o veste care îi poate schimba viitorul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România