Ucraina primeşte de la Comisia Europeană o tranşă de 600 de milioane de euro

Comisia Europeană a dat undă verde joi acordării unui ajutor în valoare de 600 milioane de euro Ucrainei, care se confruntă cu o gravă criză economică și este în continuare marcată de conflictul declanșat acum trei ani în estul țării.
Iulian Tudor
16 mart. 2017, 18:57
Ucraina primeşte de la Comisia Europeană o tranşă de 600 de milioane de euro

Banii vor fi transmiși Kievului la sfârșitul lui martie sau începutul lui aprilie, menționează Comisia într-un comunicat care precizează că asistența financiară totală acordată de Uniunea Europeană Ucrainei începând cu 2014 se va ridica astfel la 2,81 miliarde de euro, cea mai mare sumă acordată vreodată unui stat care nu face parte din Uniune.

Plata face parte din cel de-al treilea program de asistență financiară macroeconomică pentru Ucraina lansat după ce această țară a cerut ajutorul Bruxellesului și al Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru a traversa o gravă criză economică, adâncită de conflictul declanșat de separatiștii proruși în aprilie 2014. În pofida mai multor armistiții, ciocnirile dintre rebeli și armata ucraineană s-au soldat până acum cu aproape 10.000 de morți, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ucraina va institui o blocadă economică a teritoriului controlat de separatişti

Actualul program de asistență financiară macroeconomică al UE pentru Ucraina, decis în 2015, se ridică în total la 1,8 miliarde de euro, dar până acum au fost debitați doar 600 de milioane de euro. În schimbul banilor, Ucraina s-a angajat să facă reforme „pentru a intensifica lupta împotriva corupției, pentru a crea mai multă transparență în gestiunea finanțelor publice, pentru a moderniza serviciile publice, a accelera reformele în sectoarele energiei și finanțelor, pentru a îmbunătăți climatul comercial și a întări mecanismele de protecție socială”, conform executivului european, potrivit Agerpres.

Vicepreședintele CE pentru euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, a subliniat că Ucraina a depus eforturi remarcabile pentru stabilizarea și reformarea economiei sale, în pofida conflictului armat care are loc pe teritoriul ei”. La rândul său, Pierre Moscovici, comisarul UE pentru afaceri economice și financiare, a afirmat că acordarea noii tranșe de ajutor reprezintă o dovadă a continuării „sprijinului susținut al UE pentru Ucraina și cetățenii săi”. „Dorim să ajutăm autoritățile în munca de implementare a unui program politic puternic în beneficiul tuturor ucrainenilor, inclusiv al celor care au fost afectați în cea mai mare măsură de conflict”, se arată în comunicat Comisiei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Barcelona la Bucureşti! Cinci lucruri neştiute despre cea mai tare echipă de handbal din lume, înainte de meciul cu Dinamo
Capital.ro
Horoscop 15 octombrie. Peste ce zodie dă norocul și cine trebuie să fie cu ochii în patru
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT