ULTIMATUM dat SEPARATIŞTILOR proruşi: „Dacă nu se vor preda, vor fi RAŞI de pe faţa pământului”

Separatiştii proruşi au adresat marţi seara un ultimatum grănicerilor ucraineni baricadaţi în baza lor din Lugansk, ameninţându-i că vor fi 'şterşi de pe faţa pământului' dacă nu se predau. Rebelii i-au asediat, practic, pe grănicerii ucraineni. Preşedintele ţării a sugerat miercuri că, în regiunile din estul ţării, unde se produc conflicte, ar putea fi instaurată legea marţială.
Romania TV
04 iun. 2014, 05:52
ULTIMATUM dat SEPARATIŞTILOR proruşi:

Update 14:21: (13:24) Mai multe avioane militare şi elicoptere survolează oraşul Sloviansk.

Update 13:12: Locuitorii din Slaveansk au rămas fără apă potabilă. Asta după ce conducta centrală din oraş a fost avariată, scrie fakty.ua. Din cauza acţiunilor militare din regiune nu se poate efectua reparaţia conductei.

Update 12:42: Mai mulţi militanţi pro-ruşi încearcă să fugă din Slaveansk şi Krasnîi Liman trecând de soldaţii ucraineni care întreprind operaţiunea antiteroristă, scrie interfax.com.ua. Potrivit informaţiilor, iniţial, aceştia s-au ascuns o perioadă de timp în spitalul orăşănesc din Slaveansk. În urma acţiunilor întreprinse de soldaţii ucraineni, aceştia au părăsit teritoriul instituţiei.

Update 11:50:  După luptele din Lugansk, în spitalul regional au fost aduse mai mult de 20 de persoane rănite cu arme de foc. Printre victime se numără atât persoane civile, cât şi militari şi vameşi ucraineni, informează korrespondent.net.

Update 11:43: În sud-estul Ucrainei, nu au fost şi nu sunt specialiști militari ruşi sau unități ale armatei, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu pentru o televiziune franceză, transmite rt.com.

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov i-a ordonat marţi secretarului Consiliului pentru securitatea naţională şi apărare, Andrii Parubii, să examineze împreună cu alte instituţii ale statului posibilitatea instituirii legii marţiale în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), unde armata ucraineană desfăşoară în aceste zile o ofensivă puternică împotriva insurgenţilor proruşi, după cum a informat Interfax-Ukraina, citând site-ul prezidenţial.

Potrivit decretului, secretarul Consiliului pentru securitatea naţională şi apărare urmează să examineze de urgenţă necesitatea instituirii legii marţiale în regiunile Doneţk şi Lugansk, unde are loc operaţiunea antiteroristă ‘pentru a pune capăt conflictului armat pe teritoriul Ucrainei şi pentru a evita victime în rândul civililor, al militarilor şi al forţelor de ordine’, potrivit Agerpres.

În ultimele 24 de ore, în urma luptelor intense date la periferia Slavianskului, în special în satul Krasnâi Liman (regiunea Doneţk), pierderile în rândul rebelilor separatişti se ridică la 300 de morţi şi 500 de răniţi, a declarat miercuri dimineaţă purtătorul de cuvânt oficial al comandamentului însărcinat cu desfăşurarea operaţiunii speciale în estul Ucrainei, Vladimir Selezniov, citat de agenţia ucraineană de presă UNN. În rândul armatei ucrainene s-au înregistrat doi morţi şi 45 de răniţi, conform acestuia.

Ofensiva continuă miercuri în localităţile Krasnîi Liman, unde dis-de-dimineaţă s-au auzit schimburi de foc, şi Semionovka, de la periferia Slavianskului, bastion al separatiştilor proruşi. Comandamentul operaţiunii antiteroriste a raportat marţi seara preşedintelui interimar Oleksandr Turcinov că în urma ofensivei a fost ‘curăţată’ complet de rebeli partea de nord a regiunii Doneţk. Au fost distruse principalele fortificaţii ale separatiştilor în localitatea Semionovka şi a fost preluat controlul asupra localităţii Kransnîi Liman, a mai raportat acesta.

Trupele ucrainene, asediate în Lugansk

Militarii sunt asediaţi de luni dimineaţa de insurgenţi şi până în prezent au rezistat atacurilor care s-au soldat cu mai mulţi morţi printre asaltatori şi şapte răniţi printre grăniceri.

După o noapte de acalmie, numărul unu al ‘Republicii Populare Lugansk‘ autoproclamate de proruşi, Valeri Bolotv, le-a adresat un ultimatum: ‘Dacă se predau înainte de ora 17 (14h00 GMT), le acceptăm capitularea. În caz contrar, vor fi şterşi de pe faţa pământului’, a declarat el jurnaliştilor.

Însă după o oră de la expirarea ultimatumului, în jurul sediului grănicerilor pe care flutură drapelul ucrainean era linişte, iar combatanţii proruşi nu se vedeau.’Până luni seara, ei ocupau poziţii în jurul imobilelor din faţa sediului grănicerilor şi pe acoperişuri. Aveau mitraliere grele şi lansatoare de rachete’, relatează un martor. ‘Aveau trăgători ambuscaţi pe acoperişuri. Unul dintre ei a fost ucis de grăniceri’, adaugă el, informează Agerpres.

Clădirea grănicerilor are acoperişul smuls în mai multe locuri, o parte a ars şi zidurile au numeroase urme care mărturisesc despre intensitatea luptelor. Atacul declanşat de proruşi a început în zori şi a continuat până seara.

Citeşte şi Ucraina reclamă Rusia la CEDO pentru anexarea Crimeii

Imobilele de locuit care se află de cealaltă parte a străzii poartă şi ele semne ale impacturilor de gloanţe şi vreo zece maşini au ars în parcarea vecină. Locatarii clădirilor par să-şi fi abandonat casele, potrivit Agerpres.

Amplasarea clădirii grănicerilor nu permite forţelor ucrainene să le trimită întăriri. Un purtător de cuvânt al militarilor a declarat, de altfel, că autorităţile nu sunt în măsură să-i ajute pe grăniceri altfel decât prin sprijin aerian. În aceste condiţii, este dificil de estimat dacă rezistenţa grănicerilor va mai dura mult timp.

În Lugansk, oraş cu 450.000 de locuitori, cea mai mare parte a magazinelor erau închise marţi, iar centrul oraşului era aproape pustiu. În ajun, potrivit ‘Republicii Lugansk’, o lovitură aeriană asupra cartierului general al rebelilor proruşi a făcut opt morţi şi 13 răniţi.

Autorităţile din Kiev au dezminţit că ar fi bombardat clădirea şi i-au acuzat pe proruşi că ar fi la originea exploziei. Ele au recunoscut că au efectuat lovituri în regiune, dar împotriva unor baraje rutiere ale insurgenţilor.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor