Elena Udrea, despre o decizie favorabilă a CCR privind dezincriminarea abuzului în serviciu: „Mă lasă rece”

Elena Udrea a declarat, luni, că, în cazul său, o decizie favorabilă a CCR privind dezincriminarea abuzului în serviciu ar "lăsa-o rece". Mai mult, a adăugat fostul ministru, abuzul în serviciu de care ea este acuzată este "o tâmpenie fără seamăn.
Iulian Tudor
30 mai 2016, 07:47
Elena Udrea, despre o decizie favorabilă a CCR privind dezincriminarea abuzului în serviciu:

Din oarecare decenta nu vreau sa vorbesc despre cauzele mele. Ma gandesc ca poate oamenii nu au interes sa afle, desi vad ca sunt foarte multi interesati, de vreme ce foarte multa lume isi da cu parerea despre situatia mea.

Eu am o fapta de abuz in serviciu si nu stiu cate alte fapte, ca nu prea a mai ramas in Codul Penal o infractiune care sa nu-mi fie mie imputata. Pe mine ma lasa rece povestea aceasta cu CCR. Mai bine nu ma bagam pentru ca le creez altora dificultati. Trompetele sistemului din presa s-au gandit sa acuze ca Udrea are interes sa fie dezincriminata. Sincer, sa ramana, domnule, abuzul in serviciu, ca poate raspuns si cei care astazi abuzeaza facand aceste dosare penale la comanda si fara dovezi„, a declarat Elena Udrea, la ieşirea de la ICCJ.

Mai mult, a spus ea, abuzul in serviciu de care este acuzata „este o tampenie fara seaman, pentru ca nu poti sa acuzi un ministru de abuz in serviciu, cata vreme nu are niciun fel de atributii pe derularea de proceduri de achizitii”.

Ma lasa absolut rece daca aceasta fapta la CCR este dezincriminata partial, total sau nu. Atunci cand sistemul are interes sa modifice ceva in sensul cresterii puterii celor care pot sa te elimine luandu-te de pe strada, atunci cand interesul luptei de clasa o cere, aceia atunci dau OUG si modifica Codurile cum doresc ei, fara protest din partea nimanui„, a mai declarat Elena Udrea.

Procurorul şef al DNA a cerut, la începutul lunii mai, Inspecţiei Judiciare să facă verificări referitoare la declaraţiile Elenei Udrea, postate la data de 10 mai pe pagina de internet a unei publicaţii online, considerând că acestea aduc atingere independenţei sistemului judiciar, fiind de natură să submineze autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională.

Totodată, DNA precizează că „afirmaţiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege„, se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzaţie. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzaţii. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum, mă atacau şi înainte când era Traian Băsescu preşedinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI şi de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine (…). Multe dintre dosare s-au făcut la ordin. Doamna Kovesi a dat ordinul ca eu să fiu arestată”, a declarat Elena Udrea în postarea menţionată, potrivit comunicatului DNA.

Precizările au fost făcute de Elena Udrea în contexul unei discuţii referitoare la posibilitatea dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu.

Judecătorii CCR au amânat, marţi, pentru data de 15 iunie, discutarea excepției de neconstituționalitate privind incriminarea abuzului în serviciu, excepție ridicată în mai multe dosare.

Articolul controversat din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 prevede că ”în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

DNA are în lucru peste 860 de dosare care au ca obiect fraude în achiziţii publice, dintre care, în mare parte, sunt reţinute infracţiuni de abuz în serviciu. Unul dintre dosare îi vizează pe fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi pe fostul Procuror General al României, Tiberiu Niţu. DNA îl acuză pe Gabriel Oprea că a beneficiat, ilegal, de însoţire permanentă şi că în virtutea funcţiei i-a pus la dispoziţie dispozitive rutiere şi lui Tiberiu Niţu.

Printre politicienii care ar putea scăpa de anumite dosare se numără şi fostul ministru Elena Udrea, acuzată de abuz în serviciu în Gala Bute. Ea se numără printre politicienii care au militat pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, alături de fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi reprezentanţi ai PSD.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormântarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoral românesc care a fost distrusă de lucrările efectuate de autorități. Mitică Dragomir, șocat de ce a văzut: „Am stat 4 ore! M-am urcat în mașină și am plecat acasă”
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Cât valorează hainele confiscate de ANAF de la Bianca Drăgușanu. Ce articole sunt scoase la licitație și cum pot fi cumpărate
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Un nou rival în interiorul partidului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România