Un asteroid de dimensiunea unei case trece miercuri prin apropierea Pământului

Un asteroid nou descoperit, de dimensiunea unei case, trece miercuri prin apropierea relativă a Pământului, la o distanţă mai mică decât orbita Lunii, transmite Space.com.
Filip Stan
15 apr. 2020, 12:26
Un asteroid de dimensiunea unei case trece miercuri prin apropierea Pământului

Asteroidul denumit 2020 GH2 trece la 359.000 de kilometri de Pământ (Luna se află la distanţa medie de 385.000 km). Conform programului Asteroid Watch, al NASA, asteroidul 2020 GH2 are dimensiunea între 13 – 70 metri şi a fost descoperit la 11 aprilie a.c., fiind în prezent urmărit de astronomi de la mai multe observatoare, printre care şi Catalina Sky Survey de pe Muntele Lemmon din Arizona, conform Centrului pentru Planete Minore din cadrul Observatorului Astrofizic Smithsonian, din Massachusetts.

În cursul trecerii sale pe lângă Terra, asteroidul nu prezintă niciun risc de impact, asigură oamenii de ştiinţă. „Spaţiul este foarte mare. Un astfel de astfel de asteroid ar ridica temeri întemeiate, poate, dacă ar trece la distanţa la care sunt amplasaţi sateliţii meteorologici” (aproximativ 35.000 km), conform lui Kelly Fast, din cadrul Biroului NASA de Apărare Planetară (Planetary Defense Office).

Oamenii de ştiinţă din cadrul programului Asteroid Watch, dar şi alţi cercetători din alte părţi ale lumii, observă în mod regulat spaţiul din jurul Pământului pentru a supraveghea mişcarea asteroizilor deja cunoscuţi şi pentru a identifica potenţiali noi vizitatori. Orice asteroid de cel puţin 140 de metri în diametru, care se deplasează pe o orbită ce-l aduce până la maximum 7,5 milioane de kilometri distanţă de Terra, este considerat un potenţial risc pentru planetă, conform NASA.

Până în 2019 oamenii de ştiinţă au descoperit aproximativ 19.000 de asteroizi aflaţi în apropierea relativă a Terrei. În fiecare săptămână sunt descoperiţi în medie 30 de noi astfel de asteroizi.

Un alt astfel de asteroid, 1998 OR2, va trece la distanţa sigură de 6,2 milioane de kilometri de Pământ la 29 aprilie, conform NASA.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Scandalul de la Sepsi – Dinamo ia amploare! Doi primari îi dau replica lui Andrei Nicolescu. Ce spune șeful CNCD
Capital.ro
CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor în perioada 27-29 octombrie. Ce trebuie să știe pasagerii
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT