Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat pe DN1 UPDATE

Un autocar în care se aflau 25 de persoane s-a răsturnat, marţi seară, pe Drumul Naţional 1, în judeţul Braşov. Patru persoane au fost rănite, dar sunt conştiente.
Romania TV
12 feb. 2019, 20:26
Un autocar cu 25 de persoane s-a răsturnat pe DN1 UPDATE

UPDATE: Un număr de opt victime au rezultat în urma accidentului produs marţi seara pe DN 1, după ce un autocar s-a răsturnat la ieşirea din Codlea spre Făgăraş.

Toate sunt conştiente şi prezintă traumatisme minore, trei fiind transportate la spital, cu traumatisme la nivelul membrelor superioare şi inferioare, Celorlalte cinci victime li s-a acordat asistenţa medicală necesară la faţa locului şi au refuzat transportul la spital, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

”Un microbuz de la ISU Braşov a fost trimis la locul accidentului pentru a prelua pasagerii din autocar având în vedere că în zona producerii accidentului sunt condiţii de iarnă şi vântul suflă cu putere. Pasagerii din autocar vor fi transportaţi la remiza de pompieri din Codlea, de unde vor fi preluaţi de un alt autocar”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţii ISU Braşov au anunţat, marţi seară, că un accident rutier s-a produs pe DN 1, la ieşirea din Codlea către Făgăraş.

În evenimentul rutier a fost implicat un autocar în care se aflau 25 de persoane. Auvehiculul s-a răsturnat, patru persoane fiind rănite.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pomieri, poliţişti şi medici, aceştia stabilind că cei patru răniţi sunt conştienţi.

Deocamdată, nu s-au stabilit condiţiile producerii accidentului, dar în judeţul Braşov în multe zone ninge abundent, iar vântul viscoleşte zăpada.

Un microbuz al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, a fost trimis la locul accidentului pentru a prelua pasagerii din autocarul răsturnat. 

Conform sursei citate, în urma accidentului au existat scurgeri de carburant, dar nu a existat pericolul unei explozii, situația fiind sub control. De asemenea, alte două ambulanțe au mai fost trimise suplimentar la fața locului.

Poliția Rutieră a deschis o anchetă în acest caz. 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte