Un avion al AEROFLOT a luat foc în timp ce STAŢIONA pe aeroport

Un avion Il-96 al companiei aeriene ruse Aeroflot a luat foc marţi pe aeroportul internaţional Şeremetievo din Moscova, fără a se înregistra răniţi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
03 iun. 2014, 13:11
Un avion al AEROFLOT a luat foc în timp ce STAŢIONA pe aeroport

Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Roman Ghenis, a explicat că incidentul a rezultat dintr-o combustie spontană. Incendiul a fost localizat şi este pe cale să fie stins, a declarat el pentru agenţia Itar-Tass, adăugând că nu există risc de propagare a focului şi că aeroportul funcţionează normal.

Aeroflot a precizat la rândul său că ‘acest tip de aparat nu este utilizat’ de companie şi că staţiona pe aeroport urmând să fie vândut, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Anunţ de ultimă oră privind avionul dispărut în Oceanul Indian

‘Am încercat să îl vindem, dar până în prezent nu s-a găsit un client’, a declarat o sursă din cadrul companiei. Potrivit sursei citate, aparatul, care a efectuat primul zbor în 1994, nu a mai fost utilizat din 24 ianuarie a.c.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT