Un avion cu 21 de persoane la bord s-a prăbuşit în Nepal

Cel puţin 11 persoane au murit după ce un avion cu 21 de persoane la bord, între care mai mulţi străini, s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă din nordul Nepalului, a anunţat luni o sursă din cadrul poliţiei.
Romania TV
14 mai 2012, 05:30
Un avion cu 21 de persoane la bord s-a prăbuşit în Nepal

„Şapte bărbaţi şi patru femei au murit. Poliţia a ajuns la faţa locului şi a salvat doi copii şi patru adulţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Binod Singh, fără alte detalii.

Avionul companiei Agni Air s-a prăbuşit pe un munte de lângă Jomsom, o zonă cunoscută de alpinişti situată în apropiere de lanţul muntos Annapurna.

„Avionul era pe punctul de a ateriza pe aeroportul din Jomsom. El s-a lovit de un versant al muntelui şi este acum încastrat”, a adăugat el, precizând că şase supravieţuitori, dintre care doi copii, au fost salvaţi.

Singh nu a putut preciza numărul pasagerilor străini aflaţi la bord, în timp ce agenţia Press Trust of India a declarat că patru indieni figurează printre morţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, avionul transporta 18 pasageri şi trei membri ai echipajului.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
De ce deranjează atât de tare Diana Șucu? Editorial Horia Ivanovici despre subiectul momentului la Rapid
Capital.ro
DOCUMENT Bani în plus pentru pensionari în aprilie și decembrie. Condiție: pensie sub 3.000 lei. Cine ia maximul de 500 lei
Playtech.ro
Un triunghi albastru într-un pătrat portocaliu, semnul de pe blocurile din Capitală ignorat de cetăţeni. Ce reprezintă şi de ce este important
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj