Un celebru cineast se pregăteşte să moară în închisoare. A intrat deja în greva foamei

Când va debuta turneul final Cupa Mondială în Rusia, joi, cineastul ucrainean Oleg Sentsov, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, va fi împlinit o lună de greva foamei, notează AFP.
Iulian Tudor
11 iun. 2018, 09:48
Un celebru cineast se pregăteşte să moară în închisoare. A intrat deja în greva foamei

Cineastul ucrainean Oleg Sentsov, aflat în greva foamei, este pregătit să moară într-o închisoare din Rusia. În vârstă de 41 de ani, el a spus că este gata să moară în închisoare în urma acestei greve a foamei pe care o face pentru a cere eliberarea sa şi a „prizonierilor politici” ucraineni deţinuţi în Rusia.

Oponent al anexării peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014, Sentsov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism” şi „trafic de arme” într-un proces calificat drept „stalinist” de ONG-ul Amnesty International şi criticat de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Conştient de faptul că situaţia cineastului ucrainean ar putea compromite imaginea Rusiei la un moment dat fiind protejat de lumea întreagă, preşedintele Vladimir Putin a evocat sâmbătă în timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său ucrainean Petro Porochenko un eventual „schimb de prizonieri” între cele două ţări.

Nimeni nu ştie cu siguranţă dacă negocierile vor avea succes între cei doi vecini şi dacă un schimb se va face rapid, înainte ca Sentsov să nu sufere consecinţele cele mai grave în urma grevei începută pe 14 mai. „Ar fi cu adevărat rău pentru Putin dacă lucrurile negative vor ţine prima pagină a ziarelor în timpul campionatului”, a subliniat Andreï Kolesnikov, analist al centrului Carnegie din Moscova.

„Toată lumea a înţeles că nu voi ceda”, a scris cineastul într-o scrisoare publicată sâmbătă. Medicii l-au avertizat recent pe Sentsov că rinichii săi ar putea să cedeze şi că unele consecinţe ireversibile ale grevei sale se vor face simţite, potrivit avocatului său Dmitri Dinze. Ei au ameninţat că îl vor hrăni cu forţa prin intermediul unei ţevi, o procedură criticată de militanţii drepturilor omului drept o formă de tortură. Cineastul, care a pierdut opt kilograme, a acceptat să-i fie administrată glucoză intravenos.

Sentsov a primit susţinere din lumea întreagă, în timp ce partizanii au organizat acţiuni de protest în zeci de oraşe în Europa şi Statele Unite. Miercuri, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a cerut UE şi G7 „să-l susţină” pe Oleg Sentsov. Într-un scrisoare adresată lui Vladimir Putin înaintea Cupei Mondiale 2018, zeci de scriitori între care Margaret Atwood şi Ian McEwan au făcut apel pentru eliberarea sa „în spiritul acestui eveniment mondial care uneşte”.

Cunoscut pentru dramele „Gamer” (2011) şi „A Perfect Day for Bananafish” (2008), cazul lui Oleg Sentsov a stârnit reacţii la nivel internaţional. Între cei care au protestat faţă de încarcerarea lui s-au numărat Johnny Depp, Peter Gabriel şi Tom Morello (Rage Against the Machine, Audioslave, Prophets of Rage). Procesul lui a fost transformat într-un documentar „The Trial: The State of Russia vs Oleg Sentsov”, apărut în 2017.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți