Un elicopter al armatei, care transporta un copil la un spital, s-a prăbuşit

Un elicopter al armatei sârbe, care efectua o misiune medicală de transport a unui copil în stare critică la un spital din Belgrad, s-a prăbușit, vineri seară, în apropierea aeroportului internațional din capitala Serbiei, potrivit Agerpres.
Romania TV
14 mart. 2015, 11:12
Un elicopter al armatei, care transporta un copil la un spital, s-a prăbuşit

Elicopterul s-a prăbușit vineri seară în jurul orei 10.30 p.m., ora locală, (21.30 GMT), pe fondul vizibilității reduse din cauza ceții dense. Toate cele şapte persoane aflate în elicopter, respectiv cei patru membri ai echipajului, doi medici și copilul, au murit în urma impactului aparatului cu solul.

Turnul de control a pierdut legătura cu elicopterul la ora locală 22.31, potrivit ministerului sârb al apărării, scrie Reuters.

Echipajul elicopterului a încercat în mai multe rânduri să aterizeze, efectuând mai multe ocoluri deasupra capitalei Serbiei, însă fără succes.

Copilul, aflat în stare critică din cauza unor probleme respiratorii, fusese luat de acasă, din orașul Novi Pazar, regiunea Raska din sud-vestul Serbiei, de o ambulanță, care trebuia să îl ducă la un spital din Belgrad, însă nu a mai putut continua drumul din cauza unei alunecări de teren. Elicopterul armatei sârbe a preluat copilul pentru a-l duce la spitalul din Belgrad, potrivit canalului sârb de televiziune B92, citat de Reuters.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
De ce a pierdut Craiova acasă cu FC Argeș? „Ghinion! O situație cu care te mai întâlnești o dată la 100 de ani”. Exclusiv
Capital.ro
Pilonul 2 trece în premieră de 100 de miliarde de lei câștig net. Câți bani au acumulat românii în fondurile de pensii private
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șapte persoane au fost reținute la Cluj, după ce o ambulanță a fost atacată și lovită cu bâte și topoare. Mărturiile cumplite ale ambulanțierilor
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat