Un funcţionar al băncii a adormit în timp ce făcea un transfer de 222 milioane de euro

Un angajat al unei bănci din Germania a transferat mai mult de 222 milioane de euro, adormind în momentul realizării operaţiunii, transmite BBC News.
Romania TV
11 iun. 2013, 13:44
Un funcţionar al băncii a adormit în timp ce făcea un transfer de 222 milioane de euro

El urma să realizeze un transfer de 64,2 de euro, când a adormit, iar mâinile i-au căzut pe tastatură, apăsând din greşeală pe butonul „2”. Astfel, a rezultat un transfer de 222222222,22 de euro. Eroarea a fost descoperită la scurt timp şi corectată.

În urma acestui incident, a fost concediată o funcţionară a băncii, care avea responsabilitatea să verifice operaţiunile de transfer. Femeia, care lucrează la această bancă din 1986, s-a adresat tribunalului pentru litigii în muncă, insistând că transferul financiar a fost aprobat din greşeală, şi nu cu rea intenţie.

Tribunalul a efectuat verificări, stabilind că în ziua accidentului aceasta a monitorizat mai mult de 800 de operaţiuni, fiecare în puţin peste o secundă. Justiţia a declarat concedierea ei ca fiind ilegală şi a dispus restabilirea funcţionarei în postul avut înainte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT