Un nou azil al groazei. Premierul Ciolacu a dispus intervenţia urgentă a instituţiilor statului

Într-un azil de bătrâni din apropierea orașului Târgu Mureș au fost găsite persoane în vârstă care au ajuns din București și alte localități, fiind cazate în condiții necunoscute și ne-evaluate în recentele controale.
Filip Stan
27 iul. 2023, 19:50
Un nou azil al groazei. Premierul Ciolacu a dispus intervenţia urgentă a instituţiilor statului

UPDATE: Un număr de 13 persoane cu afecţiuni cronice de la centrul de îngrijire din localitatea Bărdeşti au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform sursei citate, ISU Mureş a dislocat la centrul din Bărdeşti trei autospeciale de transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD B2, o ambulanţă SMURD C1 – Terapie Intensivă mobilă, un microbuz, precum şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă.

„Din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (patru persoane) şi localităţile Luduş (nouă persoane) şi Ideciu (trei persoane)”, precizează ISU Mureş.

UPDATE; Centrul de Resurse Juridice (CRJ) anunţă, joi seară, că beneficiarii din subsolul azilului din Mureş erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge. Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi. Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascuse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat. În total erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital. Autorităţile au întocmit documente care vor fi predate DIICOT.

Centrul de Resurse Juridice anunţă, joi seară, că  a efectuat o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

”Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis, joi seară, CRJ, într-un comunicat de presă.

”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

”Avem persoane de la Bucureşti, de la Covasna şi avem persoane din Târgu Mureş. Din aceste trei locuri au fost aduşi, la decizia unor autorităţi şi printr-un contract de externalizare servicii dintre DGASPC-uri şi acest Centru, conform legii (…) Am avut discuţii cu doamna ministru al Muncii şi, deîndată, prin Decizia 784, a fost retrasă licenţa acestui centru, pentru că până nu am avut retrasă licenţa nu am putut să purcedem la relocarea acestor persoane”, a declarat Mara Togănel.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

UPDATE: Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului, în urma informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice asupra unor abuzuri şi violenţe comisie împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. El a adăugat că, potrivit informaţiilor, „victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”. La rândul ei, ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a anunţat că a dispus retragerea licenţei pentru Asociaţia „Re-Min”, centrul „Căsuţa Lu’ Min” din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti. De asemenea, ea a cerut urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această „situaţie revoltătoare”.

„Situaţia de la Mureş este intolerabilă! Aşa cum a cerut şi premierul Marcel Ciolacu, vinovaţii trebuie să răspundă! Solicit urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situaţie revoltătoare”, a scris Simona Bucura-Oprescu, joi pe Facebook.

Ea a mai precizat că a dispus „Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei «Re-Min», centrul «Căsuţa Lu’ Min» din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti”.

”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

ŞTIREA INIŢIALĂ – „Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe Facebook.

Premierul a adugat că va monitoriza îndeaproape evoluţia evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere.

„Toleranţă zero în astfel de situaţii!”, a completat şeful Executivului.

 

Asociația Re-Min care deține mai multe centre rezidențiale – în Târgu Mureș și Bărdești, de care știm până în prezent, a fost în atenția comisiilor mixte de control desemnate la nivelul județului Mureș prin ordinul prefectului Mara Togănel.

În primă fază, echipele de control au descoperit la centrul pe care asociația îl deținea la Târgu Mureș, la Platoul Corneștim, probleme care erau de natură a solicita retragerea licenței.

Primele imagini cu Gabriela Firea şi Florentin Pandele în vacanţa din Grecia. Cei doi au plecat din ţară după „scandalul azilelor”

Într-o a doua etapă, surse neoficiale au confirmat pentru redacția Zi de Zi că a fost întocmit un dosar de loviri și alte violențe care ar viza aceeași asociație. Reprezentanții asociației, prin avocat, ne-au solicitat să precizăm că până la o hotărâre definitivă a instanței beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În această după amiaza, vine a treia veste din curtea Asociației Re-Min, ca o postare pe pagina de Facebook a prefectului Mara Togănel:

„În urma unui apel telefonic am fost sesizați că în incinta Centrului care aparține Asociației RE-MIN din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești, 10 persoane sunt ținute în subsolul clădirii în condiții inumane. De îndată am dispus mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu: AJPIS, DSP si Inspectoratul de Politie Județean Mureș, care s-au deplasat la fața locului. Au fost găsite 8 persoane care au fost preluate de echipajele SMURD pentru îngrijiri de specialitate.

În plin scandal al „azilelor groazei”, primarul Florentin Pandele vrea să construiască un nou azil la Voluntari. Ședința publică a Consiliul Local s-a desfășurat cu ușile închise
Mulțumim persoanei care a sesizat această nelegiuire! În fața unor asemenea atrocități, când semenilor noștri le este refuzată condiția de om, nimeni nu are dreptul să rămână indiferent.

În fața răului trebuie acționat cu tărie și fermitate pentru că noi, toți, suntem copiii lui Dumnezeu”, se arată pe pagina acesteia.

 

 

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Luciano Spalletti a făcut topul celor mai buni jucători pe care i-a antrenat! Cine este românul, prezență surpriză printre Totti și Salah
Capital.ro
Ajutoare de încălzire 2025-2026. Calendarul de depunere a dosarelor și categoriile de beneficiari eligibili
Playtech.ro
Tratamentele de toamnă care salvează pomii de boli și dăunători peste iarnă. Așa asiguri o recoltă bogată pentru anul viitor
Adevarul
Șoc în cultura română: Ecaterina Oproiu, apreciat critic de film, i-a turnat la Securitate pe Radu Beligan, George Călinescu și Nina Cassian
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Duminică noaptea, 12 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, cadavrul lui Ionuț a fost găsit într-o parcare publică din nordul Italiei. Trupul neînsuflețit al românului a fost descoperit în Bolzano, mai exact într-o parcare folosită de șoferii de camioane pe
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa lui Mircea Lucescu: ”Stai acasă, plimbă-ți nepoții, du-te în parc, joacă șah! Și-a păstrat comportamentul securistic”
MediaFlux
Vinietă de o zi în Bulgaria pentru șoferii de categoria B. Schimbare din 2026
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025