Un nou bilanţ după cutremurul de 6,9 din Lombok, Indonezia: 460 de morţi şi pagube de peste 500 milioane de dolari

Numărul persoanelor decedate în urma cutremurului produs la începutul acestei luni în zona insulei Lombok din Indonezia a urcat la 460, în timp ce estimările arată că pagubele materiale în urma dezastrului ar putea depăşi 500 de milioane de dolari, a anunţat miercuri Agenţia pentru gestionarea dezastrelor din această ţară, citată de Agerpres.
Romania TV
15 aug. 2018, 12:48
Un nou bilanţ după cutremurul de 6,9 din Lombok, Indonezia: 460 de morţi şi pagube de peste 500 milioane de dolari

Aproape 7.800 de persoane au fost rănite şi peste 417.000 au fost strămutate după cutremurul din 5 august, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Nugroho.

„Persoanele strămutate au nevoie de ajutor după ce distribuţia ajutoarelor nu a fost realizată uşor sau proporţionat”, a precizat acesta.

„Ne aşteptăm ca acestea să rămână o vreme în taberele improvizate în timp ce aşteaptă ca locuinţele lor să fie reconstruite”, a adăugat Sutopo Nugroho.

El a precizat că pierderile economice sunt evaluate la 7,45 trilioane de rupii (501 milioane de dolari), însă estimările arată că această sumă va creşte pe măsură ce evaluarea pagubelor va continua.

„Catastrofa ne oferă o oportunitate de a construi mai bine”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Cutremurul de la 5 august s-a produs la o săptămână distanţă de la un seism cu magnitudine mai mică, în urma căruia au murit 20 de persoane din Lombok, o insulă turistică populară.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bugetarii din România cu salarii de 50.000 de lei pe lună: ”Merg 8 ore pe zi și își îndeplinesc indicatorii de performanță”
Capital.ro
Fotbalul românesc își ia rămas-bun de la un nume istoric. Era o adevărată legendă. Echipa a anunțat vestea tristă
Playtech.ro
Orele de liniște în 2025: ce prevede legea și cât te poate costa nerespectarea ei
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Gigi Becali șochează România: Nu vreau pensie! Mai dau 100, să se facă bugetul!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cod roșu de caniculă! Meteorologii ANM au emis avertizări pentru 15 județe
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
O Dacie cât un apartament: Adevărul despre lupta românilor de rând pentru o mașină în...
Capital.ro
Avertisment dur de la ING Bank Romania. Ce se va întâmpla în România lunile următoare. Cetățenii, afectați
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Locul de muncă plătit cu 100.000 de euro pe an. Este cel mai accesat domeniu
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună