Ea a emis lumină acum circa 13 miliarde de ani, la mai puţin de 900 milioane de ani de la naşterea cosmosului. Numită HFLS3, galaxia are o masă de stele de aproape 40 miliarde de ori mai mare decât masa Soarelui, scrie Agerpres.

Galaxia noastră, Calea Lactee, produce stele noi cu o rată echivalentă unei mase stelară pe an, însă HFLS3 „naşte” stele noi de peste 2.000 de ori mai rapid, fiind una dintre cele mai productive din universul cunoscut.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

Ziua Planetei Pământ 2024. Paşi mici în progresul privind ...

Distanţa imensă între noi şi HFLS3 înseamnă că lumina ei a călătorit circa 13 miliarde de ani înainte de a ajunge la noi. Prin urmare, noi o vedem aşa cum era ea în „copilăria” Universului, la doar 880 de milioane de ani după Big Bang.

La acea vârstă tânără, HFLS3 avea aproape masa Căii Lactee. După 13 miliarde de ani, ea ar trebui să fie la fel de mare ca cele mai masive galaxii cunoscute până acum în Univers.

Acest lucru face din obiectul recent descoperit o enigmă. Potrivit actualelor teorii despre evoluţia galaxiilor, galaxiile masvie precum HFLS3 nu ar fi trebuit să existe atât de repede după Big Bang. Primele galaxii ar fi trebuit să fie relativ mici şi uşoare şi să aibă o rată de formare a stelelor doar un pic mai mare decât cea a Căii Lactee.

Galaxia a fost descoperită de telescopul spaţial Herschel de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Observatorul european austral (ESO) a anunţat şi el miercuri rezultate remarcabile obţinute cu ajutorul reţelei de radio-telescoape ALMA, inaugurată oficial pe 13 martie în deşertul Atacama (Chile). ALMA a localizat cu precizie peste o sută de galaxii, caracterizate printr-un grad ridicat de formare de stele în Universul tânăr. „ALMA este atât de puternică încât, în câteva ore, a captat tot atâtea imagini ale galaxiilor cât toate telescoapele asemănătoare din lume în peste zece ani”, a spus ESO într-un comunicat.

Rezultatele ESO au fost publicate în revista Societăţii regale de astronomie britanică şi în publicaţia americană Astrophysical Journal.