Un pensionar de 86 de ani a donat aparatură în valoare de 21.000 de euro Spitalului din Slatina

Ion Mihai Giuran, un pensionar în vârstă de 86 de ani, a donat Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina două incubatoare pentru nou-născuţii aduşi pe lume înainte de termen.
Filip Stan
29 aug. 2016, 07:55
Un pensionar de 86 de ani a donat aparatură în valoare de 21.000 de euro Spitalului din Slatina

Olteanul are o poveste de viaţă impresionantă. Timp de 14 ani a fost închis în puşcăriile comuniste, reușind cu greu, și cu sprijinul prietenilor săi englezi şi americani, să plece la Londra.

Ororile pe care le-a trăit în temnițele comuniste l-au convins că, atunci când va putea, este bine să ajute, mai ales că nu a reușit să își întemeieze o familie și să aibă urmași, scrie 

Mihai Giuran a revenit în România la 3 ani după Revoluție, aflând ulterior, studiind arhivele CNSAS, că avea 23 de dosare de câte 500 de pagini din perioada petrecută la Londra.

Printre actele sale de caritate se numără ajutorul acordat în 2002 Bibliotecii Judeţeane „Ion Minulescu”, unde a fost înfiinţată o secţie de limbă engleză, prilej cu care a donat peste 350 de volume.

Acum, pentru că nu are copii, a vrut să facă un gest de nobleţe față de sute de bebeluşi olteni ce se nasc înainte de termen și astfel aceștia să fie salvaţi şi îngrijiţi corespunzător chiar la Slatina. Olteanul a donat două incubatoare Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, valoarea acestora fiind de 21.000 de euro.

„Este minunat să poţi salva copii. Se spune că suntem ţara cu o mare mortalitate în rândul nou-născuţilor. Oamenii cu bani ar trebui ca şi ei să facă astfel de gesturi. Îmi place să fac bine şi am căutat să fac bine. Dacă donezi copiilor, faci un lucru sfânt, nobil”, a spus Mihai Giuran.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT