Un preot a fost exclus din biserică pentru că vindea mir contrafăcut cu ulei de la Penny şi se lăuda că trimite pomelnice la Athos cu porumbei

Filiera icoanelor, moaștelor, pomelnicelor, chinezăriilor și a uleiului de la "Sfântul Penny” a fost deconspirată, iar preotul certat cu cele sfinte deferit justiţiei.
Filip Stan
27 mart. 2024, 10:36
Un preot a fost exclus din biserică pentru că vindea mir contrafăcut cu ulei de la Penny şi se lăuda că trimite pomelnice la Athos cu porumbei

Un preot a fost exclus din biserică pentru că vindea mir contrafăcut. Preotul Cătălin Dumitrean primea bani din pelerinajele de icoane sfinte și moaște, care erau aduse aici, din vânzarea de obiecte de cult fabricate în China, a uleiului ”sfânt” produs aproape industrial în subsolul bisericii, din vânzarea locurilor icoanelor de pe iconostas și din pomelnicele plătite cu câte 50 de lei, despre care se spunea că sunt trimise la Muntele Athos, scrie Turnul Sfatului.

Unul dintre cunoscuții care i-a fost alături părintelui încă de la început, relatează despre ce se întâmpla în Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul de pe strada Dealului. Una din principalele surse de bani, spune el, erau pomelnicele.

Sunt sau nu fructele de mare de post? Ce spun cei mai urmăriți preoți despre acest obicei al multor români

În biserică exista tot timpul o urnă care îi anunța pe credincioși că cine depune aici un plic cu pomelnice și 50 de lei, acestea vor ajunge la mănăstirile ortodoxe de la Muntele Athos pentru a fi pomeniți morții notați acolo.

”Era o pungă de pomelnice care trebuiau trimise la ars. Au omis să le trimită și punga aia am reușit să fac cumva să ajungă la mine.

Sunt la mine pomelnicele cu plicuri rupte, cu nume și așa mai departe. Oameni care în ideea lor, credeau că vor ajunge într-un loc mai bun. N-au ajuns niciodată, au ajuns în foc”, povestește L.S.

Preot dat de gol de enoriași

O altă sursă era uleiul sfinţit de la Muntele Athos, care era de fapt ulei cumpărat de la supermarketuri şi pus în sticluţe în subsolul bisericii. ”Tot mirul se făcea la subsol, cu ulei de floarea soarelui de la Penny. Venea de la București autobuzul cu mii de sticluțe, că se găsesc peste tot. Punea un pic de esență și se umpleau cu siringa de zor. Și se vindea ca mir sfințit care te vindeca de toate bolile.

Preotul Emilian Prodan explică dacă e păcat sau nu să stai pe Tik Tok și Instagram în Postul Paștelui: „Rețelele de socializare pot fi o sursă de informare duhovnicească”
Nu era adevărat. A reușit un coleg să facă niște fotografii atunci la fabrica de mir de la subsolul bisericii. Uleiul de la Sfântul Penny”, a mai povestit L.S pentru Turnul Sfatului.

Practica nu este nouă și este folosită de mai multe biserici și mănăstiri din țară. De exemplu, site-ul athos.guide promite celor care dau între 4 și 20 de euro ”rugăciune de pomenire la Proscomidie timp de o săptămână cu scoaterea miridelor”.

Acesta este site care aparține organizației non-comerciale METAMORPHOSIS NPO și care are ca scop ”răspândirea cuvântului Dumnezeiesc și promovarea patrimoniului spiritual și cultural al Muntelui Athos. Acesta este unul dintre mijloacele care ne ajută să vă aducem pe fiecare mai aproape de Grădina Maicii Domnului – o comoară unică în lume și un arcaș al Ortodoxiei, care există de mii de ani”, după cum se precizează pe site.

A.C. este una din sutele de persoane care au pus plicuri cu bani și pomelnice la biserica de pe strada Dealului.

”Am pus și pomelnice, sigur că da, atunci când am avut bani. Am dat pentru biserica românească de la Muntele Athos, am făcut-o pentru români, pentru România, că știu că și lor le e greu. Din respect pentru țară am făcut-o. Dacă n-au ajuns acolo, Dumnezeu știe. El știe și pedepsește sau iartă, nu știu eu vrerea Lui”, ne-a spus ea, întrebată dacă o deranjează că e posibil ca banii să nu fi ajuns niciodată la Athos.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cât s-a supralicitat pentru vila unei celebre notărițe, vândută pentru acoperirea unui prejudiciu uriaș dintr-un dosar DNA
Capital.ro
Ce i-a cerut Călin Georgescu lui Sebastian Ghiță: Sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României!
Playtech.ro
Lucrările care se fac în livadă la jumătatea lunii martie în România. Ce trebuie să facă pomicultorii pentru o recoltă bogată
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
După Rapid, o altă echipă din SuperLiga l-a ofertat pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor
MediaFlux
Cine este Natalie Musteață regizoarea de origine română care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun documentar
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj