Un primar din judeţul Suceava, pus sub control judiciar, fiind suspect într-un dosar de fraudă cu fonduri europene de 6 milioane de lei

Primarul comunei Mălini, judeţul Suceava, Petru Nistor, este urmărit penal şi a fost plasat sub control judiciar pentru că l-ar fi ajutat pe preşedintele unei asociaţii agricole să obţină subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în baza unor documente falsificate. Procurorii susţin că acţiunea s-a derulat în perioada 2008 - 2016, fiind produs un prejudiciu de peste şase milioane de lei.
Filip Stan
27 oct. 2017, 17:41
Un primar din judeţul Suceava, pus sub control judiciar, fiind suspect într-un dosar de fraudă cu fonduri europene de 6 milioane de lei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au început urmărirea penală si luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Petru Nistor, primar al comunei Mălini, pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. De asemenea, s-a mai dispus cercetarea penală a lui Popescu Vasile, la data faptelor preşedinte al unei asociaţii agricole, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fals în declaraţii şi spălare a banilor.

Mai sunt cercetaţi Ilişescu Ioan, la data faptelor casier în cadrul Primăriei Mălini, şi Bîzu Ilie, administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2016, Popescu Vasile ”a depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăţi de agromediu şi alte scheme de plăţi directe, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate”.

”În demersurile sale desfăşurate pe durata a opt ani, respectiv 2008-2016, inculpatul Popescu Vasile a beneficiat şi de ajutorul primarului Nistor Petru. Prin acţiunile sale, inculpatul Popescu Vasile a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 6.289.304 lei”, anuţă DNA.

În acelaşi context, la data de 15 mai 2013, pentru a dovedi că îndeplineşte condiţiile impuse pentru a beneficia de banii respectivi, Popescu Vasile a completat în fals o declaraţie pe proprie răspundere prin care acesta atesta faptul că nu este rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante (în condiţiile în care era afin de gradul II cu primarul Nistor Petru).

”În perioada 2009-2016, pentru a ascunde sau a disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de subvenţie de asociaţia agricolă reprezentată de inculpatul Popescu Vasile, o parte din bani, respectiv 1.267.954 lei au fost transferaţi către societăţi comerciale cu un comportament specific de firme fantomă, controlate de inculpatul Bîzu Ilie, pe baza unor facturi fiscale fictive”, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, Ilieşescu Ioan a întocmit documentele financiar contabile necesare transferurilor de bani, ”cunoscând scopul infracţional urmărit de ceilalţi inculpaţi”.

DailyBusiness
Musli cu fructe retras de ANSVSA din magazinele Profi din cauza nivelului de toxicitate
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Motivul sinuciderii de pe Autostrada A1. Ce au găsit autoritățile la casa minorei și cum a ieșit testul de sarcină
Capital.ro
ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
Playtech.ro
Ce salariu are un administrator de bloc în 2025 și cine îl stabilește
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Toamnă la sfârșitul acestei săptămâni. ANM anunță temperaturi scăzute și ploi
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
BREAKING | Influnceriță de 27 de ani, împușcată mortal în mașina soțului ei
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
EXCLUSIV Profesorii se revoltă după declarațiile lui Bolojan. 10% din personal va dispărea din sistem, iar cadrele didactice vor munci o lună în plus pe an
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere