Un profesor din Dolj este cercetat pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă

22 04. 2023, 23:05

Un profesor de geografie din judeţul Dolj este cercetat pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu una dintre elevele sale, o fată de doar 15 ani. Ancheta a pornit în luna martie, printr-un denunţ depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat. Fapta s-ar fi produs în 27 ianuarie.

Citește și: Grevă generală în România: profesorii pregătesc blocarea anului școlar, din cauza sărăciei. Proteste masive la Guvern

Poliţiştii au făcut percheziții în locuința bărbatului, de unde au ridicat mai multe telefoane mobile şi dispozitive de stocare. “La data de 21 aprilie, poliţişti din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului de 37 de ani, din comuna Desa, ocazie cu care au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi medii de stocare ce urmează a fi expertizate”, a anunţat IPJ Dolj.

Citește și: Elev de la Liceul Sportiv, reținut de polițiști, după ce a amenințat un profesor cu cuțitul

Bărbatul este și consilier local, iar oamenii legii încearcă acum să afle împrejurările în care s-a întâmplat.