Un profesor universitar din Cluj, acuzat de o fostă doctorandă că i-a plagiat lucrarea

Un profesor universitar de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai" (UBB) este acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi plagiat în întregime lucrarea de doctorat pe care acesta a coordonat-o şi ar fi publicat o carte, alături de alţii.
Romania TV
22 apr. 2013, 17:00
Un profesor universitar din Cluj, acuzat de o fostă doctorandă că i-a plagiat lucrarea

Valeria Gîdiu, fost doctorand la UBB, a declarat, luni, că a depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA şi că cere retragerea cărţii plagiate de pe piaţă, informează Mediafax.

„Sunt revoltată de această situaţie de plagiat. Eu am susţinut în ianuarie 2012 teza de doctorat cu titlul «Academia de înalte studii comerciale şi industriale Cluj – Braşov 1920 – 1950», coordonator ştiinţific fiind profesorul universitar Gheorghe Popescu, de la FSEGA. Ulterior, în acelaşi an, am publicat teza în două volume la Editura Grinta, acreditată la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS). Cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus am descoperit, sâmbătă, la standul Universităţii Creştine «Dimitrie Cantemir», o carte cu acelaşi titlu, dar semnată de Gheorghe Popescu şi alţi trei autori, apărută în anul 2013. Am făcut o comparaţie între cele două cărţi şi am fost neplăcut surprinsă să constat că textul din volumul meu coincide în totalitate, inclusiv ca referinţă bibliografică, cu textul din cartea cumpărată. E incredibil. Nu m-a consultat şi nici nu m-a anunţat nimeni dintre autorii cărţii cu privire la publicarea acesteia. Numele meu nu apare pe lista autorilor, ci doar în «Cuvântul Înainte», undeva la pagina 8, unde se face referire la teza mea de doctorat. Eu sunt, aşadar, o referinţă bibliografică. Am depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA”, a spus Valeria Gîdiu.

Potrivit acesteia, la elaborarea tezei de doctorat a lucrat pe un fond din cadrul Arhivelor Naţionale Cluj, fiind primul cercetător care a studiat acest fond.

Valeria Gîdiu a menţionat că aşteaptă din partea Comisiei de Etică a UBB retragerea de pe piaţă a cărţii lui Gheorghe Popescu. „Eu nu ştiu să mai fi făcut cineva aşa ceva. Dincolo de furtul intelectual, nu cred că poate fi numit profesor. Menirea unui profesor este alta şi nu cred că un profesor trebuie să facă aşa ceva”, a afirmat Valeria Gîdiu.

Aceasta a adăugat că, în afară de Gheorghe Popescu, ştie că un alt autor care apare în carte, Radu Danciu, este decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, iar un alt autor, Tudor Popescu, ar fi fiul lui Gheorghe Popescu. „Al treilea autor, Ruben Filimon, nu ştiu cine este”, a precizat Gîdiu.

Gheorghe Popescu nu a putut fi contactat.

Valeria Gîdiu este lector universitar şi predă, ca şi colaborator, la Facultatea de Business a UBB.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România