Un român, în topul Forbes al bogaţilor lumii. Mexicanul Carlos Slim este din nou cel mai bogat

Mogulul mexican Carlos Slim s-a clasat pe primul loc în topul anual al miliardarilor realizat de revista Forbes, cu o avere estimată la 69 de miliarde de dolari.
Romania TV
07 mart. 2012, 19:52
Un român, în topul Forbes al bogaţilor lumii. Mexicanul Carlos Slim este din nou cel mai bogat

Carlos Slim, a cărui avere provine din afaceri diferite, de la telecomunicaţii la construcţii, ocupă primul loc în clasamentul anual al Forbes. Averea sa a fost estimată la 69 de miliarde de dolari.

Pe locul al doilea în clasament se află fondatorul Microsoft, Bill Gates, cu o avere estimată la 61 de miliarde de dolari. El este urmat, pe locul al treilea, de investitorul american Warren Buffett, a cărui avere valorează 44 de miliarde de dolari.

Locurile 4 şi 5 din top sunt „ocupate ” de  doi europeni – Bernard Arnault, preşedintele şi directorul executiv al grupului francez specializat în bunuri de lux LVMH, cu o avere estimată la 41 de miliarde de dolari şi Amancio Ortego, fondatorul reţelei de magazine de modă Zara, cu o avere de 37,5 miliarde de dolari.

Pe locul 6 se află Larry Ellison, fondatorul şi şeful executiv al grupului de software Oracle, a cărui avere a fost estimată la 36 de miliarde de dolari. Ellison este urmat de brazilianul Erike Batista, cu o avere estimată la 30 de miliarde de dolari, provenită din activităţi petroliere şi de minerit.

Locul 8 i-a revenit suedezului Stefan Persson, patronul firmei H&M, cu o avere estimată la 26 de miliarde de dolari. Pe locul 9 se află miliardarul din Hong Kong, Li Ka-Shing, cu o avere de 25,5 miliarde de dolari, el fiind proprietarul holdingurilor Hutchinson Whampoa şi Cheung Kong. Totodată, Li Ka-Shing este asiaticul care ocupă poziţia cea mai înaltă pe lista Forbes.

Locul 10 i-a revenit germanului Karl Albrecht, proprietarul lanţului de magazine Aldi, cu o avere estimată la 25,4 miliarde de dolari.

În clasamentul Forbes al miliardarilor lumii singurul român care figurează este Dinu Patriciu, pe poziţia 854, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari. Între alte nume cunoscute de miliardari în actualul top Forbes, figurează şi cele ale magnatului indian al oţelului, Lakshmi Mittal, care, cu o avere estimată la 20,7 miliarde de dolari, s-a situat pe locul 21, urmat de George Soros, pe locul 22, cu 20 de miliarde de dolari.

Mark Zuckerberg ocupă locul 35, cu o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari, în timp ce investitorul rus Mihail Prohorov, care s-a întrecut cu Vladimir Putin în cursa pentru Kremlin, ocupă în Forbes locul 58, cu o avere estimată la 13,2 miliarde de dolari.

Lista arată că la ora actuală, în lume, există 1153 de miliardari în dolari, ultimul loc aparţinându-i chinezului Zhang Guiping şi familiei sale care se ocupă cu afaceri imobiliare, având o avere estimată la 1 miliard de dolari. De fapt, locul 1153 nu este „unic”, averile estimate la 1 miliard de dolari aparţinând unui număr de 75 de persoane.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?