Un satelit rus s-a prăbuşit în Siberia, după o lansare eşuată

Satelitul rus de comunicaţii militare şi civile Meridian s-a prăbuşit vineri în Siberia după o lansare eşuată cu ajutorul unei rachete Soyuz, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Romania TV
23 dec. 2011, 14:30
Un satelit rus s-a prăbuşit în Siberia, după o lansare eşuată

‘Potrivit primelor informaţii disponibile, a avut loc o defecţiune la al treilea etaj al rachetei. Ţinând cont de acest lucru, putem spune că satelitul a căzut pe teritoriul Siberiei‘, a precizat o sursă din cadrul autorităţii aerospaţiale ruse, scrie Agerpres.

Agenţia RIA Novosti, citând o sursă militară, a precizat că aparatul a căzut înapoi în regiunea Tiumen din Siberia Occidentală, în apropiere de oraşul Tobolsk. Până la ora difuzării ştirii nu fuseseră comunicate informaţii despre eventuale pagube materiale sau victime. Agenţia spaţială Roskosmos şi Ministerul Apărării de la Moscova, contactate de France Presse, nu au dorit să comenteze.

Rusia a lansat vineri acest satelit la bordul unei rachete Soyuz de la cosmodromul militar Pleseţk /800 de kilometri nord de capitală/. Meridian urma să fie folosit atât pentru scopuri militare, cât şi civile, în special pentru a asigura comunicarea între nave, avioane şi infrastructuri terestre în Arctica.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT