Un SECOL de la PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Liderii europeni îndeamnă noile generaţii să înveţe LECŢIA TRECUTULUI

Reuniţi, luni, la Liege pentru a comemora începutul Primului Război Mondial, precipitat acum un secol de invadarea Belgiei de către trupele germane, liderii europeni au îndemnat lumea de azi să 'înveţe din lecţiile trecutului', într-un context în care stabilitatea continentului este ameninţată de criza din Ucraina.
Iulian Tudor
04 aug. 2014, 14:35
Un SECOL de la PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Liderii europeni îndeamnă noile generaţii să înveţe LECŢIA TRECUTULUI

‘Europa paşnică, Europa unificată, Europa democratică. Bunicii noştri au visat la ea. Noi, astăzi, o avem. Să avem grijă de ea şi să continuăm să o îmbunătăţim’, a pledat în alocuţiunea sa regele Belgiei Philippe.

‘Nu putem fi simpli gardieni ai păcii, depănători de amintiri, ne aflăm în faţa unor responsabilităţi’, a insistat la rândul său preşedintele francez Francois Hollande, care a evocat criza din Ucraina, ‘unde a fost doborât un avion civil’, dar şi ‘masacrele populaţiilor civile’ din Siria şi Irak şi drama din Gaza.

‘Evenimentele din Ucraina ne amintesc că instabilitatea continuă să se răspândească pe acest continent’, a subliniat în ce-l priveşte prinţul William, reprezentantul Marii Britanii şi al ţărilor din Commonwealth care au fost angajate în conflictul sângeros de acum un secol.

Citeşte şi Scenariu PARALIZANT: Cum ar putea începe Al 3-lea Război Mondial în 2014

‘Fără respectarea celuilalt şi fără toleranţă, pacea nu este posibilă’, a conchis premierul belgian Elio di Rupo, aducând un omagiu miilor de victime civile din această ţară, ‘masacrate de invadatori în funesta lună august a lui 1914’.

Preşedintele german Joachim Gauck nu a prezentat scuze în intervenţia sa, îndemnând doar pe un ton sobru să se ‘desprindă învăţămintele amare şi terifiante’ ale trecutului. ‘Astăzi, în Europa, legea celui mai puternic face loc forţei legii’, a adăugat el.

Demnitari din 24 de ţări angajate în ‘Marele război’ au fost invitaţi la comemorarea de la Liege, plasată sub semnul sobrietăţii. Circa 12 dintre state au fost reprezentate de preşedinţi. Noul rege Felipe al Spaniei a făcut cu acest prilej prima sa deplasare în străinătate, iar prinţul William a venit împreună cu soţia sa Kate.

Oraşul Liege a fost pus sub strictă supraveghere pentru ceremonie, 650 de poliţişti fiind desfăşuraţi pentru a-i proteja pe invitaţi. Reversul acestor măsuri a fost nemulţumirea locuitorilor nevoiţi să se mulţumească să urmărească ceremonia pe ecrane-gigant. Riveranii au fost rugaţi să rămână în case şi să ţină ferestrele închise.

Prinţul William şi soţia sa s-au deplasat ulterior la Mons, pentru o altă ceremonie în micul cimitir militar Saint Symphorien, unde urmau să se întâlnească şi cu premierul britanic David Cameron şi prinţul Harry. În acest cimitir se odihnesc primul soldat britanic ucis în Primul Război Mondial şi ultimul, ucis la 11 noiembrie 1918, ziua armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor.

Citeşte şi 20 de milioane de victime. Top 10 ţări cu cei mai mulţi morţi în Primul Război Mondial. România e printre ele

Şi Marea Britanie comemora luni 100 de ani de la declaraţia de război faţă de Germania printr-o ceremonie la catedrala Westminster, o paradă de maşini de epocă şi slujbe religioase. La mii de kilometri distanţă, Australia şi Noua Zeelandă au adus la rândul lor un omagiu zecilor de mii de soldaţi originari din cele două ţări căzuţi pe câmpurile de luptă din Europa în timpul Marelui Război.

Jocul alianţelor a făcut ca invadarea Belgiei, la 4 august 1914, să declanşeze ostilităţile din Primul Război Mondial. Germania a încălcat neutralitatea micului regat pentru a încercui forţele franceze, gest urmat imediat de intrarea în război a Marii Britanii. Liege a rezistat mai multe zile asaltului artileriei germane, care nu şi-a atins scopul decât după ce a recurs pentru prima dată la tunurile sale de 420 mm, celebrele ‘Grosse Bertha’. Oraşul a căzut la 16 august, dar rezistenţa sa neaşteptat de lungă a întârziat cu câteva zile avansul unei părţi a forţelor germane, asigurându-le un răgaz aliaţilor francezi şi britanic. Forţele germane s-au răzbunat prin violenţe care au costat viaţa a circa 6.500 de civili şi au şocat lumea occidentală, aminteşte AFP.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT