Un şofer beat a accidentat două femei la Suceava şi a fugit. Una din victime a murit

Un bărbat din judeţul Suceava a fost arestat preventiv după a lovit cu maşina două femei care mergeau pe marginea drumului, în aceeaşi direcţie cu el, după care a fugit de la locul accidentului. În urma impactului, una dintre victime a murit, iar cealaltă a fost dusă la spital. Şoferul avea o alcoolemie de aproape doi la mie.
Romania TV
15 nov. 2018, 16:28
Un şofer beat a accidentat două femei la Suceava şi a fugit. Una din victime a murit

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, un bărbat de 37 de ani din localitatea Zvoriştea, judeţul Suceava, conducea, marţi un autoturism Volkswagen pe un drum comunal din zona localitatăţii Mitocu Dragomirnei. La un moment dat, el a lovit două femei, care se deplasau în aceeaşi direcţie, pe partea dreaptă a drumului.

După producerea accidentului, el nu a oprit. 

În urma impactului, una dintre victime a decedat, iar cealaltă a suferit multiple leziuni, care însă nu i-au pus în pericol viaţa.

Bărbatul a fost găsit de poliţişti la locuinţa sau şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acestuia i s-au recoltat ulterior două probe de sânge, rezultând în final o valoare de 1,90 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi de 1,75 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au solicitat Judecătoriei Suceava arestarea preventivă a bărbatului pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Instanţa a admis propunerea şi a hotărât, miercuri, arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
Capital.ro
Mii de pensionari români riscă să plătească pentru erorile statului. O nouă lege poate schimba regulile
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Dispar sobele cu lemne din casele românilor. Soluții propuse prin lege pentru încălzire
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România