Un sucevean întors din Italia, prins de poliţişti în timp ce îşi plimba cei 30 de papagali şi un câine. Ce pedeapsă a primit

Un sucevean revenit din Italia a fost plasat în carantină, după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce se plimba pe străzi cu 30 de papagali şi câinele său de companie, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, potrivit Agerpres.
Romania TV
27 mart. 2020, 17:38
Un sucevean întors din Italia, prins de poliţişti în timp ce îşi plimba cei 30 de papagali şi un câine. Ce pedeapsă a primit

Totodată, poliţiştii suceveni au aplicat, în timpul acţiunilor de joi, 187 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 privind circulaţia persoanelor, iar o persoană a fost amendată de poliţişti cu 5.000 de lei deoarece nu a respectat măsura autoizolării.

Citeşte şi: Adrian Streinu-Cercel, sfaturi importante pentru românii aflaţi în izolare: Dacă aveţi febră, faceţi împachetări cu un prosop ud

La rândul lor, jandarmii suceveni au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 2.900 de lei unor persoane care au ieşit din case în ciuda restricţiei de circulaţie din Ordonanţa Militară nr. 3.

Facem apel încă o dată către cetăţeni să respecte restricţiile de deplasare şi să apeleze la completarea declaraţiilor pe propria răspundere doar în situaţiile limitativ prevăzute.

Sperăm ca toată lumea să înţeleagă că aceste măsuri sunt în interesul nostru, al tuturor, şi al celor dragi nouă. Ca poliţişti ne facem datoria şi încercăm să înţelegem toate situaţiile şi să le abordăm profesionist, dar şi uman”, transmit purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Adrian Streinu Cercel, solicitare în criza de coronavirus

Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, a declarat că este nevoie de „un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor” pe motiv că, după ce se va termina pandemia coronavirus, şefii unităţilor medicale vor fi „traşi de mânecă” privind modul în care au fost realizate achiziţiile de materiale şi echipamente medicale necesare în lupta împotriva coronavirus.

Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, primul spital din România care a tratat pacienți infectați cu coronavirus, a declarat, la Antena 3, că „după ce se termină bolâșnița asta, pandemia, or sa vină alții să ne tragă de mânecă: dar cum ați realizat voi achizițiile? Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor„, notează Hotnews.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România