Un tânăr din Timişoara a găsit o sacoşă plină cu bani, a predat o avere la poliţie

Un tânăr din Timişoara a găsit în Piaţa Libertăţii o sacoşă din plastic în care se aflau aproape 26.000 lei, întreaga sumă de bani fiind predată poliţiştilor, care au reuşit să dea de păgubit
Filip Stan
27 oct. 2017, 11:23
Un tânăr din Timişoara a găsit o sacoşă plină cu bani, a predat o avere la poliţie

O sacoşa din plastic în care se aflau 25.800 lei a fost găsită în Piaţa Libertăţii din Timişoara, în urmă cu două zile, de către un tânăr din oraş, angajat al Centrului Antidrog Timiş.

Bărbatul nu s-a gândit nicio clipă să păstreze banii şi i-a predat poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Timişoara.

Potrivit Mediafax, în urma verificărilor, a fost identificat păgubitul, căruia i-a fost restituită suma de bani.

„Vă informăm că fapta de a nu preda, în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său, reprezintă infracţiunea de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, arată IPJ Timiş.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
De ce s-ar afla, de fapt, România blocată în criza negocierilor dintre partide pentru un nou guvern. „Tot ce se face este împotriva lui”
Capital.ro
Reguli pentru gunoi în România. Obligațiile care pot aduce sancțiuni dacă nu sunt respectate. Legea interzice această practică
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România