Un tren a deraiat în Spania. Sunt cel puţin patru morţi FOTO

Un grav accident feroviar a avut loc vineri, în nord-vestul Spaniei, în provincia Pontevedra, din Galicia. Potrivit ultimului bilanţ, patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar49 sunt rănite.
Iulian Tudor
09 sept. 2016, 08:30
Un tren a deraiat în Spania. Sunt cel puţin patru morţi FOTO

UPDATE. Un nou bilanţ indică patru morţi şi 49 de răniţi.

ŞTIREA INIŢIALĂ. Trenul care a deraiat plecase din oraşul spaniol Vigo şi se deplasa către oraşul portughez Porto. La bordul său se aflau 60 de pasageri. Trenul a deraiat la mai puţin de 17 km de la plecare, în apropiere de staţia O Porrino, din Galicia.

Accidentul s-a produs la ora locală 09.30 (ora 10.30, ora României). Potrivit autorităţilor spaniole, trenul aparţine companiei portugheze Comboios de Portugal, care operează pe această rută din anul 2011, în comun cu operatorul spaniol Renfe.

Potrivit martorilor, trenul a deriat înainte de intrarea în gara O Porrino şi a lovit apoi un stâlp de susţinere. O parte a răniţilor a fost transportată cu elicopterele la spitalele din zonă. Până acum a fost confirmat decesul a trei persoane, altele nouă fiind rănite grav.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Cum s-a afișat fiica Andreei Marin în America: Ce face Violeta Bănică în weekend
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Nicușor Dan îl poate face uitat pe Călin Georgescu. Mutarea care i-a cucerit pe suveraniști: V-am spus dintotdeauna!
Playtech.ro
Cum obții bilete de tratament balnear în 2025, care pensionari pot beneficia de tratament subvenționat
Adevarul
„Diva lui Putin”, interzisă la Cluj. Academia de Muzică s-a răzgândit cu privire la concertul Anna Netrebko
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Preț carburanți marți, 16 septembrie 2025: Care este prețul benzinei și al motorinei azi
Cancan.ro
Ce a făcut Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, după accidentul cauzat. Avem SINGURELE IMAGINI
iamsport.ro
Hermannstadt l-a debutat pe jucătorul condamnat la închisoare pentru că a abuzat sexual o fetiță de 12 ani! A venit în SuperLiga imediat după ce și-a primit sentința
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile private ale românilor. Noua lege pentru Pilonul II, II și IV
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Ursula von der Leyen propune o limită de vârstă pentru Facebook Instagram TikTok în Uniunea Europeană