Un turist s-a înecat în Lacul Techirghiol

Un turist în vârstă de 43 de ani din Bucureşti, aflat în vacanţă pe litoral, s-a înecat în Lacul Techirghiol, informează Agerpres.
Romania TV
28 iul. 2013, 13:18
Un turist s-a înecat în Lacul Techirghiol

În această lună alte patru persoane s-au înecat în Marea Neagră la Neptun, Costineşti şi Constanţa.

Potrivit informaţiilor furnizate duminică de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz şi aşteaptă rezultatul necropsiei medicilor legişti pentru a afla cu exactitate cauza decesului.

Din primele verificări, a reieşit că turistul, care suferea de unele afecţiuni medicale, s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului când a intrat în Lacul Techirghiol.

Duminica trecută, doi turişti din Slobozia, fraţi, s-au înecat în staţiunea Neptun după ce au intrat în apă în condiţiile în care erau băuţi, iar Marea Neagră era agitată, cu valuri puternice.

Un turist de 23 de ani din Buzău s-a înecat la Costineşti, iar un constănţean de 62 de ani a murit, după ce a intervenit şi a salvat de la înec doi copii.

Pe litoralul românesc îşi petrec vacanţa în acest weekend peste 130.000 de turişti, conform estimărilor hotelierilor, cei mai mulţi optând pentru staţiunile Mamaia, Costineşti şi Neptun.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT