Un URS AGRESIV este LIBER în pădurile de pe Valea Prahovei

Un urs cu comportament foarte agresiv şi pentru care există permisiunea de a fi împuşcat este liber în pădurile din zona Valea Prahovei, însă animalul nu a fost împuşcat, ca urmare a promisiunilor unei fundaţii pentru protecţia animalelor, care a spus că va prelua animalul şi care s-a răzgândit.
Romania TV
19 sept. 2012, 18:45
Un URS AGRESIV este LIBER în pădurile de pe Valea Prahovei

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Silvice Prahova, ursul respectiv, având un comportament foarte agresiv, obişnuia să coboare în staţiunile Azuga şi Buşteni de pe Valea Prahovei şi a fost monitorizat timp de mai multe luni, el fiind încă liber în pădurile din zonă.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Prahova, Sorin Vintilă, a declarat că în ultimele câteva luni reprezentanţii Direcţiei Silvice au monitorizat comportamentul a trei urşi gunoieri care obişnuiau să coboare în staţiunile Azuga şi Buşteni în căutare de hrană şi care erau extrem de agresivi, reprezentând un pericol pentru populaţie.

Ca urmare a rezultatelor monitorizării, reprezentanţii Direcţiei Silvice Prahova au obţinut aprobarea de a-i împuşca pe cei trei urşi. Două dintre animale au fost împuşcate la începutul lunii august, iar ca urmare a acestei acţiuni o fundaţie pentru protecţia animalelor din judeţul Braşov a acuzat autorităţile că ucid animalele şi a cerut ca cel de-al treilea urs să nu fie omorât, promiţând că va prelua animalul.

„Recent, reprezentanţii respectivei fundaţii au anunţat că s-au răzgândit şi că nu mai preiau ursul. Nu ştiu dacă decizia lor are legătură cu ce s-a întâmplat în Dâmboviţa, cu faptul că oameni a fost omorâţi de urşi, cert este că nu mai vor animalul”, a spus reprezentantul Direcţiei Silvice Prahova.

Acesta a precizat că animalul agresiv este în continuare monitorizat de Direcţia Silvică Prahova.

Potrivit estimărilor specialiştilor, pe fondul de vânătoare din zona Văii Prahovei există aproximativ 40 de urşi.

În localitatea dâmboviţeană Moroieni, un bărbat a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate. Şefii inspectoratelor judeţene de poliţie şi de jandarmi au făcut apel la populaţie să anunţe imediat autorităţile dacă observă urşi aproape de zonele locuite şi să evite să le ofere hrană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT