Unde se face astăzi, de fapt, celebrul Salam de Sibiu. Aproximativ 60% din Salamul de Sibiu fabricat în România este produs la Bacău, într-o fabrică deschisă în anii 70.
Doar câteva fabrici din aria geografică tradițională mai realizează acest sortiment respectând rețeta originală și condițiile impuse de specificul zonei.
Inițial cunoscut sub numele de ”salam de iarnă”, mezelul era deja popular la sfârșitul secolului al XIX-lea în regiunile Sibiului și Sinaiei. Maturat timp de aproximativ 90 de zile, salamul era destinat consumului până la începutul verii. Denumirea de „salam de Sibiu” s-a impus abia în anii 1930, inclusiv prin comenzile făcute de Casa Regală a României, potrivit publicației sibiu100.ro, citată de ziare.com.
Italianul Filippo Dozzi și de germanul Josef Theil au fost cei care au produs pentru prima oară acest salam. Aceștia au reușit să valorifice condițiile climatice locale într-o perioadă în care nu existau metode moderne de refrigerare. După cum explică autoarea cărții ”Salam de Sibiu: O felie de Românie”, Carmen Gavrilescu, carnea era tocată, condimentată, introdusă în membrană și lăsată la maturare timp de trei luni, înainte de a fi comercializată.
Produsul era transportat frecvent în Imperiul Austro-Ungar, iar traseele comerciale treceau adesea prin Vama Sibiu. De aici ar fi apărut și denumirea actuală, derivată din expresia ”salam din Vama Sibiu”, prescurtată ulterior în ”salam de Sibiu”.
Astăzi, deși producția este concentrată în mare parte în afara Sibiului, denumirea a fost păstrată ca marcă istorică. Principalii producători autorizați sunt fabrica din Bacău, care domină piața, alături de Agricola Bacău, Aldis Călărași, Angst Buftea, Reinert Feldioara, Cris-Tim Timișoara și Scandia Food Sibiu.
După naționalizarea din 1948, toate unitățile de producție au intrat în administrarea statului, iar în perioada comunistă Salamul de Sibiu a devenit un produs rar, accesibil mai ales prin relații. După 1990, producția a fost relansată și extinsă, iar în 2016 produsul a obținut recunoașterea oficială ca Indicație Geografică Protejată (IGP), consolidându-și statutul de simbol al gastronomiei românești.