Ungureanu: PNL este sacrificat de ambiţiile personale ale preşedintelui Crin Antonescu

Mihai Răzvan Ungureanu l-a acuzat, vineri, pe liderul PNL, Crin Antonescu, că distruge un partid istoric şi că pune 'ambiţiile personale' deasupra intereselor partidului, transmite Agerpres.
Romania TV
29 mart. 2013, 13:01
Ungureanu: PNL este sacrificat de ambiţiile personale ale preşedintelui Crin Antonescu

„Îmi pare rău să observ, în cazul PNL, că pentru ambiţiile personale ale preşedintelui, un întreg partid este sacrificat, cu doctrina lui cu tot. Şi nu spun doar ca om politic, ci şi în calitate de om care cunoaşte PNL. E trist să vezi cum ambiţia unui singur om distruge un partid istoric”, a afirmat Ungureanu.

Preşedintele PFC exclude, pe moment, orice colaborare dintre PNL şi PFC, dar şi între Uniunea Social Liberală şi PFC.

„Între noi şi USL este o prăpastie de netrecut. Între noi şi cei care au pus în mişcare, au contribuit la tot haosul politic creat în România în vara anului trecut, la atacul împotriva instituţiilor democraţiei, la atacul împotriva statului de drept, în felul în care au distrus credibilitatea României, nu poate exista absolut niciun dialog”, a adăugat Ungureanu.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Oana Lis este în doliu! A pierdut cel mai drag om din viața ei
Fanatik.ro
“Trădătorule!” Fanii olteni îl distrug pe Gică Popescu după ce fostul fundaș al Craiovei a luat partea lui Dinamo în scandalul offside-ului la Nsimba
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Croaziera transformată în alertă medicală: Ce este hantavirusul, responsabil de trei decese
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nu Pancu! Dragomir i-a găsit înlocuitor lui Gâlcă la Rapid: ”Șucu pe el trebuie să îl aducă!”
MediaFlux
Radu Miruță a descoperit camera ilegalităților din Ministerul Transporturilor: Aproape 40% dintre camioanele din România circulă ilegal! TIR-uri de 123 de tone pe A2
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR