Universitatea rămâne la Cluj, dar n-are bani să închirieze stadionul

Meciul amical dintre Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti, programat sâmbătă, de la ora 19.30, a fost anulat pentru că echipa gazdă nu are bani să plătească chiria stadionului Cluj Arena.
Romania TV
04 sept. 2012, 18:36
Universitatea rămâne la Cluj, dar n-are bani să închirieze stadionul

„Meciul amical dintre FC Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti programat sâmbată, 08.09.2012, de la orele 19.30, se anulează din considerente financiare, clubul neavând posibilitatea de a achita suma de 7000 euro solicitată cu titlul de chirie de către societatea comercială Cluj Arena SA”, informează site-ul oficial al clubului din Cluj-Napoca.

Preşedintele U Cluj, Ana Maria Prodan, este într-o dispută cu autorităţile locale din Cluj-Napoca, pe care le acuză că nu doresc să sprijine echipa.

După ce a ameninţat că mută echipa la Buzău, Prodan anunţase, luni, că a ajuns la un acord cu oficialităţile oraşului pentru a continua la Cluj-Napoca.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT