Ursache (ASF): Sunt susţinător al răscumpărărilor şi al consolidărilor, cu condiţia protecţiei acţionarilor minoritari

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înființat o direcție specială pentru protecția consumatorilor de piață de capital, astfel încât aceștia, și în special investitorii minoritari, să fie protejați suplimentar, a declarat joi vicepreședintele ASF, Mircea Ursache, în cadrul unei conferințe organizată de Bursa de Valori București.
Iulian Tudor
18 feb. 2016, 12:38
Ursache (ASF): Sunt susţinător al răscumpărărilor şi al consolidărilor, cu condiţia protecţiei acţionarilor minoritari

„Eu îmi doresc ca situațiile de nesiguranță a pieței și comentariile vis-a-vis de investiția în piața de capital să dispară. Nu avem în momentul de față niciun eveniment sau semn de întrebare cu privire la corectitudinea comportamentului pe piață în sectorul pieței de capital. Spun asta în condițiile în care sunt un mare susținător și al răscumpărărilor (mi se pare un lucru bun să consolidezi acționariatul și să crești valoarea acțiunilor), dar și a consolidării valorii acțiunilor, dar nu în orice condiții, ci în condițiile în care nimeni nu este păgubit, acționarii minoritari sunt just despăgubiți. Am înființat o direcție specială în cadrul ASF care se ocupă de așa ceva”, a explicat Mircea Ursache.

El a precizat că piața are nevoie de reglementare și supraveghere, astfel încât să nu intre în derapaj. „Fără un cadru serios de reglementare și fără o supraveghere atentă piața poate să intre în derapaje mari. Este motivul pentru care avem trei țeluri importante în momentul de față în a asigura companiilor acel cadru care să le permită să facă performanță”, a adăugat vicepreședintele ASF.

Primul obiectiv anunțat de Ursache se referă la guvernanța corporativă. „Și Codul Bursei, dar și proiectul de regulament pe care l-am supus dezbaterii publice la nivelul ASF vor reglementa serios și vor ține cont în primul rând, înainte de orice școală și pregătire, de autoritatea profesională a fiecăruia și de buna reputație, mă refer și la cea morală și la cea socială și juridică, dar mă refer în special la reputația profesională”, a subliniat oficialul ASF.

Al doilea aspect menționat este transparența, având în vedere că la nivelul Uniunii Europene se pun bazele Pieței Unice de Capital, care trebuie să devină funcțională în 2019.

„Avalanșa de acte normative din ultima perioadă a făcut ca în momentul de față România să se apropie foarte mult de legislația din Uniunea Europeană, în condițiile în care din 2019 vom avea o piață unică de capital în UE. (…) Inițiativa a trecut de parlamentele naționale, inclusiv în România și se duce către Parlamentul European. Șansa României este că în 2019 preluăm președinția și vom gestiona și o piață unică de capital. Este important acest lucru în condițiile în care Europa se mișcă cu pași rapizi. Franța vinde toate pachetele minoritare, privatizează aeroporturile, Italia vinde Poșta, noi avem un program și cred că în cadrul comisiilor interministeriale, cu un Guvern de specialiști, vom reuși să transpunem în acest an în piață un obiectiv fundamental, și anume să avem surse suplimentare de venituri la buget, dar, prin IPO-uri, să și capitalizăm companiile”, a mai spus Mircea Ursache.

Al treilea obiectiv enunțat de vicepreședintele ASF este cel care vizează supravegherea pieței de capital și, implicit, protecția consumatorilor din domeniu. „Eu cred că în ecuația asta: Bursă—ASF — instituțiile statului în protecția consumatorilor și Guvern, piața de capital poate să reușească în 2019 să mai adauge ceva, nu numai piață unică, ci să reușească să ducă România în statutul de piață emergentă, din statutul de piață de frontieră în prezent”, a punctat vicepreședintele ASF.

Citeşte şi ASF: Plata impozitelor pe autoturisme ar putea să fie condiţionată de plata RCA

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie nu ar trebui să crească în această toamnă. Cercetător: ANRE trebuie să prevină eventualele scumpiri speculative
Playtech.ro
Câte vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Toate perioadele în care copiii nu vor merge la școală
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România