Ursula von der Leyen îi „bombardează” pe deputaţii europeni cu scrisori. Ademeneşte electoratul să o aleagă preşedinte al CE

Ursula von der Leyen le-a transmis luni deputaţilor europeni socialişti şi liberal-centrişti scrisori în care promite că, dacă o vor valida în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, ea va propune salarii minime garantate pentru toţi lucrătorii europeni, o schemă de asistenţă pentru şomaj, reformarea politicii de azil pentru migranţi în sensul împărţirii poverii între statele UE, revizuirea modului în care este monitorizată respectarea statului de drept în ţările UE, precum şi susţinerea reducerii emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030.
Filip Stan
15 iul. 2019, 15:26
Ursula von der Leyen îi

În scrisorile transmise celor două grupuri politice, Ursula von der Leyen se mai declară pentru a se acorda Parlamentului European dreptul de iniţiativă legislativă. În prezent, doar Comisia Europeană are dreptul să propună legi aplicabile la nivelul UE. Cât despre Brexit, ea s-a arătat dispusă să ofere Regatului Unit mai mult timp pentru negocierea retragerii din UE.

De asemenea, Ursula von der Leyen a susţinut ca pentru deciziile de politică externă ale UE să se renunţe la regula unanimităţii şi aceste decizii să fie luate prin majoritate calificată, informează Agerpres.

Prin aceste scrisori Ursula von der Leyen încearcă să-i convingă pe europarlamentarii care încă sunt reticenţi să-i acorde votul marţi în plenul Parlamentului European. Ea poate conta pe grupul popularilor europeni din care face parte, în timp ce socialiştii europeni şi noul grup centrist-liberal i-au transmis fiecare săptămâna trecută că votul lor depinde de acceptarea unor solicitări.

Astfel, potrivit Politico.eu, socialiştii i-au cerut printr-o scrisoare să prezinte în scris ”angajamente concrete” privind priorităţile de politică în postul de preşedinte al Comisiei Europene – inclusiv cu angajamentele bugetare asociate -, care privesc în special dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, bugetul UE, politica de azil pentru migranţi, statul de drept şi politica externă a UE. Există şi solicitări foarte precise, cum ar fi o egalitate perfectă de gen în Colegiul Comisarilor, adică numărul comisarilor europeni bărbaţi să fie egal cu cel al femeilor, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Cioloş cere clarificări de la Ursula Von Der Leyen pe trei teme pentru ca europarlamentarii Renew Europe să o poată vota în fruntea CE

Ursula von der Leyen, în prezent ministru german al apărării şi o apropiată a cancelarului Angela Merkel, are nevoie de o majoritate simplă la votul din Parlamentul European. Dar această majoritate este greu de obţinut în lipsa sprijinului din partea socialiştilor şi liberal-centriştilor, mai ales că grupul Verzilor a anunţat că nu o susţine. De asemenea, unii eurodeputaţi ar putea ignora indicaţia de vot dată de grupul lor politic, fiind nemulţumiţi că liderii europeni nu au ţinut cont de sistemul ”capilor de listă” (Spitzenkandidat), prin care preşedinte al Comisiei ar fi trebuit să devină unul din capii de listă ai marilor familii politice reprezentate în Parlamentul European.

Ursula von der Leyen s-a prezentat săptămâna trecută în faţa eurodeputaţilor din principalele familii politice, promiţându-le că printre priorităţile sale la şefia executivului comunitar vor fi statul de drept, migraţia, competitivitatea şi combaterea schimbărilor climatice, potrivit Agerpres.

Ţinând cont de nemulţumirea eurodeputaţilor pentru neaplicarea sistemului ”capilor de listă”, ea i-a lăudat pe doi dintre perdanţii renunţării la acest sistem şi care aspirau la şefia Comisiei Europene, respectiv socialistul Frans Timmermanns şi liberala Margrethe Vestager, promiţând că le va da portofolii importante în viitoarea Comisie Europeană, şi anume pe cel de prim-vicepreşedinte lui Timmermanns şi unul cu ”rang echivalent” lui Vestager. Ursula von der Leyen a mărturisit de asemenea că doreşte o Comisie Europeană perfect paritară, cu un număr egal de femei şi bărbaţi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet