USR se clatină din nou. Încă un membru de la vârf şi-a dat demisia din partidul lui Drulă

George Mîndruță, șeful USR Suceava, și-a anunțat joi seară demisia din partid și, implicit, din funcția pe care o deține, printr-un mesaj publicat pe Facebook. Mîndruță a transmis că sentimentul care îl încearcă este ”o mare dezamăgire”.
Filip Stan
19 aug. 2022, 09:17
USR se clatină din nou. Încă un membru de la vârf şi-a dat demisia din partidul lui Drulă

Fostul şef al USR Suceava a mai scris în mesajul postat pe pagina sa de Facebook că nu îi pare rău că pleacă din partid, ci regretă că lasă în urmă „unii oameni buni care rămân acolo”. George Mîndruţă mai spune că încă de la începutul fuziunii dintre USR şi PLUS au existat dispute şi păreri contradictorii, însă ele au fost canalizate greşit spre conflicte interne, nu spre evoluţie şi transparenţă.

„Astăzi am depus oficial demisia mea din cadrul partidului USR, implicit din funcția de președinte al filialei județene Suceava.

Sentimentul care mă încearcă este o mare dezamăgire.

Nu-mi pare rău că plec din USR, îmi pare rău pentru unii oameni buni care rămân acolo.

Aș putea enumera o listă lungă de motive care m-au făcut să iau aceasta decizie, care nu este una pripită ci îndelung gândită și asumată, așa cum îmi e felul. Mă voi rezuma doar la câteva idei, fiind dator față de sucevenii care m-au ales senator pe lista alianței USRPLUS în 2020, dar și față de membrii de partid care m-au votat să le fiu președinte al filialei județene Suceava, în urmă cu un an de zile.

Citeşte şi: Ministerul Sănătății a confirmat: NU are acces la clauzele din contractele pentru achiziția serurilor COVID, cumpărate din bani publici. Florin Cîțu a fost de acord cu condițiile impuse de Comisia Europeană

Încă de la începutul fuziunii dintre USR și PLUS au existat dispute și păreri contradictorii, însă, ele au fost canalizate greșit spre conflicte interne, nu spre evoluție și transparență, așa cum ar fi fost de dorit. Disputele interne au fost alimentate de diverși presupuși lideri și grupuri dornice de putere, care au pus mai presus interesele personale și de grup decât angajamentele luate în fața românilor. Pentru unii dorința de putere, de a deține cât mai multe ‘titulaturi’ și de a avea influență, a primat.

Am constatat cu regret în ultimele luni lipsa de reacție a conducerii USR prin acțiuni concrete la problemele sesizate din filiala pe care o reprezint și nu numai. Poleiala cuvintelor mari folosite de unii lideri a început să se risipească.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și pot fi siguri că voi rămâne fidel principiilor și valorilor care m-au determinat să intru în politică, iar principala mea preocupare ca membru al Senatului este să promovez idei și proiecte care să servească interesele românilor.”, a scris George Mîndruţă pe Facebook.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă îl liniștește pe Marcel Ciolacu: „Rotația la funcția de premier se va produce pe 25 mai, așa cum am stabilit când s-a coagulat coaliția”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România