Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. 78% dintre profesori au votat, anunţ de ultimă oră de la sindicatele din Educaţie

Aroape 80% dintre profesorii respondenți spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I. De asemenea, 67% susțin declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie 2022.
Filip Stan
22 dec. 2021, 11:42
Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. 78% dintre profesori au votat, anunţ de ultimă oră de la sindicatele din Educaţie

Vacanţa de iarnă s-ar putea prelungi. 77,8% dintre respondenții unui chestionar al federațiilor sindicale din învățământ spun că sunt de acord cu „prorogarea” încheierii situației școlare pe semestrul I, iar 67,5% susțin declanșarea grevei generale începând cu 10 ianuarie 2022. De asemenea, salarizarea demotivantă precum și situația din sistemul de învățământ determină peste 40% dintre angajați să se gândească să plece din unitățile de învățământ și să-și caute alte locuri de muncă. Circa 60% dintre repondenți regretă că au ales să opteze pentru sistemul educațional.

Sindicatele din Educaţie propun profesorilor „prorogarea” începerii şcolii până pe 10 ianuarie 2022 şi a încheierii mediilor pe semestrul I, apoi intrarea în grevă generală din aceeaşi dată

În total, 32.744 de angajați din sistemul de educație de la stat au răspuns la îmtrebările puse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

La întrebarea „În ce zonă predați?“, 40,6% dintre repondenți au spus că sunt din municipii cu peste 50.000 de locuitori plus Municipiul București, 27,9% predau într-un oraș și 31,5% în comune și sate.

Miercuri este a treia zi de proteste în fața Guvernului pentru obținerea măririi salariale de 16% promisă de doi ani. Proiectul de buget pe anul viitor prevede o mărire de doar 4%, care însemană în jur de 50 de lei în plus la salariul unui profesor, spun liderii sindicali.

Profesorii ameninţă cu grevă generală:

Comunicatul federațiilor sindicale:

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au declanșat la începutul acestei săptămâni un referendum pentru stabilirea umătoarelor acțiuni de protest față  de nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Menționăm că astăzi, 22 decembrie 2021, între orele 13.00 și 15.00 este ultima pichetare a Guvernului din acest an, urmând ca unele sindicate județene să continue și mâine, 23 decembrie, pichetarea Prefecturilor.

În funcție de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide modalitatea de acțiune), precum și de discuțiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, așa cum ne-a promis domnul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor.

Reamintim, pe această cale, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 și până în prezent, inflația a ajuns la aproximativ 11%!

Chestionar-FSE-SPIRU-HARET-FSLI-și-FNS-ALMA-MATER-13-21-decembrie-2021

Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria  personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și  alte  tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În același timp, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Când se întorc elevii la şcoală în ianuarie şi când vor mai avea vacanţe. Structura anului şcolar 2021 – 2022 modificată

Şcolile se închid peste câteva zile pentru vacanţa de iarnă. Conform structurii anului şcolar 2021 – 2022, elevii claselor din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal revin la şcoală în data de 3 ianuarie pentru a continua cursurile Semestrului I care se încheie în 14 ianuarie 2022.

Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar revin la grădiniţă, respectiv la şcoală în data de 10 ianuarie, a anunţat Ministerul Educaţiei.

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Incendiu puternic în București! Un depozit arde ca o torță. Au fost trimise mesaje RO-Alert
Fanatik.ro
Cum i-a dat un cap în gură Miron Cozma lui Dănuț Lupu după Jiul Petroșani – Dinamo: “Cineva a vrut să mă taie! A spart ușa și a intrat peste noi în vestiar”
Capital.ro
Bulgaria trece la moneda euro în 3 zile. Efectul schimbării banilor asupra oamenilor de rând: Ca și cum ne-am pierde identitatea
Playtech.ro
Cum cureți rapid oale și cratițe de grăsime, chiar și în apă rece. Trucuri testate
Adevarul
Țara care solicită anularea tuturor vizelor pentru cetățenii americani, după extinderea interdicției de călătorie impuse de Trump
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Mișcare seismică într-o zonă neobișnuită din România! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Bölöni a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la naționala României: ”Sunt numit trădător și om de bani, mă doare”
MediaFlux
Pe 29 decembrie se schimbă banii! BNR a făcut anunțul despre moneda care se va lansa în România
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend