Conceptul de arme nucleare mobile feroviare datează de câteva decenii, bazat pe ideea că un sistem nuclear în mișcare este mult mai greu de vizat de un inamic cu lovituri preventive. Acest principiu a făcut din submarinele încărcate cu rachete balistice cea mai eficientă formă de descurajare nucleară. Asta şi pentru că submarinele sunt greu de urmărit, deoarece pot străbate vaste întinderi oceanice în timp ce sunt scufundate.

Pentru trenul nuclear, „ascunderea” acestuia ar însemna amestecarea sa în traficul feroviar civil, în timp ce rătăceşte pe căile ferate în perpetuă mișcare. Sigur, un atac preventiv ar putea lovi unele dintre „trenurile apocalipsei”, dar este chiar imposibil să le vânezi pe toate, existând un risc major de ucidere a civililor.

Alte Articole

„Prințul Țiganilor”, jefuit în timp ce era pe patul de ...

Cum a încercat un ucrainean să scape de război. Metoda bizară ...

Ministrul ungar de externe, despre hărțile cu Ungaria mare: ...

În anii 1980, sovieticii au dezvoltat racheta balistică intercontinentală (ICBM) RT-23 Molodeţ, scurtată față de ICBM-urile anterioare pentru a se potrivi într-un vagon de tren standard. Racheta SS-24 rezultată (Scalpel – denumirea de cod a NATO) avea un diametru de 2,4 metri, folosea combustibil solid pentru o lansare relativ rapidă și putea lovi ținte aflate la 11.000 km depărtare, datorită rachetelor sale de propulsie în trei trepte. Rachetele de 104 tone erau pline cu zece focoase nucleare de 550 de kilotone care se separau pentru a atinge diferite ținte.

Trenurile erau trase de trei locomotive diesel standard DM-62 şi aveau ca sprijin și un vagon cisternă, cu combustibil. De asemenea, cei care însoţeau transportul aveau la dispoziţie mâncare suficientă pentru 28 de zile. Erau și trei vagoane încărcate cu rachete, camuflate pentru a semăna cu vagoanele frigorifice, având uși laterale false. Cum rachetele erau foarte grele, roţile trenului trebuiau să fie din oțel armat, existând astfel un risc de a face aceste trenuri mai ușor de identificat.

Citeşte şi Un nou front de luptă pe harta lumii. India vinde rachete supersonice BrahMos inamicilor Chinei

Pentru lansare, RT-23 ar fi trebuit să se oprească la unul dintre cele 200 de puncte de tragere special construite de-a lungul sistemului feroviar sovietic, să înlăture cablurile de alimentare cu un dispozitiv special și să deschidă acoperișurile vagoanelor ce transportau rachete. Pentru a evita arderea trenului la lansarea rachetei, Molodeţ folosea un sistem de „lansare la rece”: o încărcătură de pulbere propulsa racheta la înălţime de 20 de metri, apoi un propulsor o înclina departe de tren înainte ca, în cele din urmă, racheta să fie aprinsă.

În total au fost construite în total 12 trenuri, ele fiind active între 1987 și 2002. Serviciile de informații americane au încercat să urmărească prin satelit mișcările trenurilor camuflate, însă doar cu succes parțial. De fapt, Pentagonul și-a dezvoltat propriul tren de rachete nucleare, Peacekeeper Rail Garrison. Au fost dezvoltate două prototipuri camuflate pentru a semăna cu vagoane obișnuite, dar sfârșitul Războiului Rece a anulat planurile de construcţie a 50 astfel de trenuri.

Citeşte şi Vladimir Putin, discurs ameninţător la o paradă navală: „Flota rusă detectează orice ţintă inamică şi îi poate da o lovitură letală”

Trenurile fantomă ale Rusiei au fost în cele din urmă retrase între 2003 și 2005, iar două dintre ele sunt acum exponate de muzeu.

Cu toate acestea, dezvoltarea de către Pentagon a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice și a unui program numit Prompt Global Strike, conceput pentru a oferi capacitatea de a lovi cu precizie orice locație de pe planetă în decurs de o oră, a făcut Moscova să devină paranoică la gândul că Statele Unite dobândesc capacitatea de a distruge arsenalul rusesc. Acest lucru a determinat investițiile masive ale Rusiei în sisteme îmbunătățite de lansare a armelor nucleare.

În 2012, Institutul de Tehnologie Termică din Moscova a început să dezvolte un succesor al RT-23, numit RS-27 sau BZhRK Barguzin, numit după vânturile violente ale lacului Baikal. Întregul proiect a primit aprobarea finală în 2014.

Noul „tren fantomă” ar folosi o rachetă RS-24 Yars mult mai ușoară, care cântăreşte doar 54 de tone și are doar patru focoase nucleare. Prin urmare, noul sistem ar putea folosi vagoane de tren standard, cu roți obișnuite, și ar putea avea montate șase rachete balistice în loc de trei. Yars poate ajunge la o viteză de până la 20 de ori mai mare decât viteza sunetului și poate efectua manevre pentru a se sustrage de la interceptoarele de rachete balistice.

Echipajul unui Barguzin ar fi în număr de aproximativ 70, iar rachetele ar putea fi lansate de oriunde pe calea ferată. Vagoanele au protecţie ultraspecială şi se presupune că ar putea „rezista unei explozii nucleare care ar avea loc la doar câteva sute de metri distanță”. Oficialii apărării de la Moscova se laudă că noul tren al morții face parte dintr-o „triadă la sol”, care cuprinde silozuri de rachete fixe, rachete balistice mobile montate pe camioane și arme montate pe șine.

În 2016 și 2017 Barguzin a fost supus mai multor teste, cu intrarea în serviciu planificată pentru 2019, dar, în realitate, programul a primit o puternică lovitură în 2014, când i-au fost tăiate în mare parte costurile de finanţare, deoarece economia Rusiei s-a contractat ca urmare a sancțiunilor internaționale și a scăderii prețului petrolului. În decembrie 2017, ziarele ruse au dezvăluit că trenul de rachete a fost lăsat în afara planului de armament de stat GPV, dar, oricum, proiectul Barguzin ar putea fi reînviat brusc dacă circumstanțele internaţionale se schimbă.