Valabilitatea permiselor auto ar putea fi extinsă la 15 ani. Reguli speciale pentru șoferii peste 70 de ani

Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE și Tr1 va fi extinsă de la 10 la 15 ani pentru documentele nou eliberate, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat. Totuși, măsura nu se va aplica șoferilor care au împlinit vârsta de 70 de ani. Pentru aceștia, noile permise vor avea o valabilitate redusă, de doar 5 ani.
Alexandra Dumitrescu
04 mart. 2026, 14:04
Valabilitatea permiselor auto ar putea fi extinsă la 15 ani. Reguli speciale pentru șoferii peste 70 de ani

Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege care a fost adoptat de către senatori în urmă cu doi ani. Acesta a primit un raport preliminar favorabil, din partea comisiei de transporturi, pentru votul final al deputaților și Parlamentului.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE este de 10 ani.

Inițiatorii proiectului arată, însă, că începând cu 19 ianuarie 2013, conform Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), permisele eliberate de statele membre pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE pot să aibă o valabilitate administrativă cuprinsă între 10 şi 15 ani. Astfel, proiectul ar implementa norma europeană în limita sa maximă, conform Profit.ro.

Ce prevede proiectul

În prevederile proiectului și permisului pentru conducerea tractorului agricol și forestier, deputații din comisia pentru transporturi au clarificat că valabilitatea se extinde pe o durată de 15 ani, însă posesorul permisului nu poate depăși vârsta de 75 de ani. Pentru șoferii în vârstă de 70 de ani, valabilitatea se extinde cu 5 ani.

Astfel, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere va fi stabilită în felul următor:

  • 15 ani, dar nu mai mult de data la care titularul împlinește 75 de ani, pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE şi Tr1, deținute de persoane care nu au împlinit vârsta de 70 de ani;
  • 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1, BE şi Tr1, deținute de persoane cu vârsta de 70 de ani și peste această vârstă.

La data depunerii proiectului, inițiatorii au invocat o analiză, de la sfârșitul anului 2022, a Direcției Regim de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din care a rezultat că în perioada decembrie 2022 – februarie 2023 urma să expire valabilitatea administrativă a 450 de mii de permise de conducere.

În același timp, inițiatorii au arătat că un cetățean are nevoie de 2-3 zile pentru a-și reînoi permisul, astfel că prelungirea valabilității permiselor ar ajutata decongestiona activităților angajaților Direcției Permise și i-ar sprijini pe aproape 3 milioane de cetăţeni care au permise de conducere din categoriile menționate.

Legat de reducerea valabilității permiselor pentru persoanele cu vârste de peste 70 și 80 de ani, inițiatorii invocau siguranța rutieră și arătau că acești şoferi ar trebui evaluaţi medical mai des, pentru a vedea dacă au probleme de sănătate şi dacă sunt apţi să conducă autovehicule.

Schimbare Majoră: Permisul de Conducere

Comparație între legea actuală și noul proiect (2026)

 Reglementarea Actuală

  • – Valabilitate standard: 10 ani
  • – Se aplică la fel tuturor vârstelor.
  • – Birocrație mai deasă pentru toată lumea.

 Ce aduce noul proiect

  • – Valabilitate extinsă la 15 ani
  • – Limitări de vârstă (70+ ani)
  • – Plafon la 75 ani pt. ciclul lung.
Dacă ai… Se schimbă astfel:
Sub 70 de ani Câștigi 5 ani în plus între reînnoiri
Peste 70 de ani Vizită medicală la fiecare 5 ani
📌 Obiectiv: Mai puțină birocrație pentru tineri, mai multă siguranță pentru vârstnici.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Marius Baciu dezvăluie în premieră interesul FCSB pentru transferul jucătorului: „E în vizorul nostru!” Un alt fotbalist a fost ofertat deja
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți