Valeriu Zgonea: Comisia Nana şi-a încetat activitatea, mai departe e treaba Parchetului General

Comisia de anchetă Nana şi-a încetat activitatea ca urmare a demarării unei acţiuni judiciare, conducerea Parlamentului urmând să transmită Parchetului General draftul de raport al Comisiei, a declarat marţi, la finalul şedinţei Birourilor Permanente ale Legislativului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Romania TV
10 iun. 2014, 08:38
Valeriu Zgonea: Comisia Nana şi-a încetat activitatea, mai departe e treaba Parchetului General

Valeriu Zgonea a declarat că, odată deschisă o acţiune judiciară, comisia specială se suspendă de drept.

Avem răspunsul Comisiei juridice comune. (…) Este clar ce se întâmplă în acest moment – odată deschisă o acţiune judiciară, comisia specială se suspendă de drept, iar eu, împreună cu preşedintele Senatului, suntem obligaţi să transmitem organelor judiciare informarea că toate documentele şi draftul de raport care se află la comisia specială sunt oricând la dispoziţia Parchetului General, dacă acesta va solicita. Noi le vom trimite o scrisoare şi o copie a draftului raportului final, fiindcă un raport corect este cel votat de către plen„, a precizat Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că draftul raportului comisiei nu va fi făcut public şi că, până la acest moment, Comisiei Nana nu i-au fost solicitate documentele amintite.

‘Comisia şi-a închis activitatea, noi scriem Parchetului General. De aici încolo nu mai este treaba noastră, ci a Parchetului General. Nu pot să spun eu ce mandat va avea procurorul de caz în această chestiune‘, a spus Zgonea.

Conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului a transmis, săptămâna trecută, Comisiilor juridice reunite scrisoarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi, pentru a fi emis un punct de vedere cu privire la situaţia juridică a Comisiei de anchetă.

DOSARUL NANA. Parchetul a început URMĂRIREA PENALĂ împotriva a opt persoane

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Mohamed Salah a acceptat oferta turcilor de la Trabzonspor! Egipteanul îl poate trimite pe Denis Drăguș la FCSB! Update
Capital.ro
Transportul public devine gratuit în fiecare weekend. Decizia anunțată de primărie: Toată lumea poate să folosească gratuit
Playtech.ro
Noi reguli pentru eliberarea buletinelor din august 2026. În ce cazuri vor mai fi emise cărțile de identitate clasice
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în Rusia. Putin a schimbat strategia atacurilor din Marea Neagră
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România