Varianta Omicron aduce restricţii şi pentru vaccinaţi. Ţara care reintroduce carantina pentru turişti, indiferent dacă sunt sau nu imunizaţi

Coreea de Sud a anunţat joi reintroducerea carantinei obligatorii pentru turiştii veniţi din străinătate, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, după ce s-a confirmat depistarea variantei Omicron în această ţară, afectată de asemenea de o creştere a contagierilor cu noul coronavirus.
Daniel Spătaru
02 dec. 2021, 10:19
Varianta Omicron aduce restricţii şi pentru vaccinaţi. Ţara care reintroduce carantina pentru turişti, indiferent dacă sunt sau nu imunizaţi

Măsura anunţată de autorităţile de la Seul, de protecţie împotriva variantei Omicron, intră în vigoare vineri, 3 decembrie, şi se va aplica până în data de 16 decembrie. Turiştii sud-coreeni sau rezidenţii străini care se întorc în ţară vor intra într-o carantină de 10 zile la domiciliul lor, iar cei care au viză de scurtă durată (pentru deplasările de afaceri) vor sta în carantină în locuri puse la dispoziţie de guvern, transmite Channel News Asia.

Călătorii vor trebui să prezinte un test PCR negativ înainte de îmbarcare şi să efectueze alte două teste suplimentare pe teritoriul sud-coreean, după aterizare şi în cea de-a 9-a zi de carantină, a informat Agenţia pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor Infecţioase din Coreea (KDCA). Sunt exceptaţi de la această măsură câţiva înalţi responsabili, funcţionari guvernamentali şi cei care participă la funeralii.

Citeşte şi Varianta sud-africană Omicron ar putea fi, de fapt, britanică. Un medic reputat s-a infectat la Londra, înainte de detectarea tulpinii la Cape Town

În perioada 3 – 16 decembrie sunt suspendate certificatele de scutire de la carantină eliberate pentru turiştii vaccinaţi.

Anunţul intervine după detectarea primelor cazuri cu varianta Omicron în ţară. Primele cinci contagieri confirmate sunt un cuplu, vaccinat cu schema completă, un prieten al acestora care a intrat în contact cu cei doi soţi după întoarcerea lor în ţară şi două femei care au călătorit recent în Nigeria.

Citeşte şi „Este timpul să ne gândim la vaccinarea obligatorie în UE”. Ursula von der Leyen deschide un subiect care nelinişteşte milioane de europeni

Aceste măsuri vin într-un moment în care Coreea de Sud, care până acum a ţinut sub control pandemia (cu 457.000 de contagieri în total şi 3.700 de decese), a înregistrat cifre maxime de contagieri zilnice (între 3.000 şi 5.000) şi cazuri grave de COVID-19 după relaxarea restricţiilor.

Prin urmare există temerea ca aceste vechi măsuri, precum închiderea restaurantelor la ora 22:00 sau limitarea strictă a numărului de persoane la adunări, să fie din nou introduse.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Corbu, imperial! Apropiatul lui Hagi anunță că era lui Răzvan și Marius Marin la națională s-a terminat
Capital.ro
Taxele se schimbă în România de la 1 ianuarie 2027. Angajații ar putea pierde o facilitate fiscală
Playtech.ro
Cum poți plăti mai puțină dobândă la bancă. Ce trebuie să alegi când rambursezi anticipat un credi
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România